Minuni ale Sfântului Mina relatate de către cititorii noștri
Sfântul Mare Mucenic Mina este mult folositor și grabnic ascultător în rugăciunile noastre. De aceea am ales să-i întrebăm pe cititorii Doxologia.ro despre momentele în care s-au bucurat de ajutorul Sfântului.
Povestiți-ne despre momente de suflet în care ați simțit ajutorul Sfântului Mina în viața voastră.
Iată câteva dintre mărturiile oferite de către cititorii Doxologia.ro, pe paginile de Facebook și Instagram:
În anul 2001, când mama a făcut un accident vascular cerebral și a fost dusă la Iași, la spital, eu am mers acasă și aflând de Sfântul Mina, am citit cu lacrimi Acatistul său. A doua zi, când am revenit la spital, deși eu știam că mama este în comă, ea a reușit să-și ridice capul și să-mi spună: „Tu iarăși ai venit la mine?”. Atunci mi s-au înmuiat picioarele și, sprijinindu-mă de tocul ușii, am înțeles că Sfântul Mina a avut grijă de ea. Acest lucru s-a întâmplat fix de ziua mea. Acum mama este bine, iar eu, împreună cu fiicele mele continuăm să ne rugăm și să-i mulțumim Sfântului. (Camelia Blanariu Popa)
Despre ajutorul Sfântului Mina aș putea scrie zilnic! Am să mă opresc însă asupra celei mai deosebite minuni pe care am trait-o în această vară, când eram într-un pelerinaj în Grecia. Eu obișnuiesc să port peste tot o iconiță a Sfântului Mina, pentru că Îl simt foarte aproape de sufletul meu. În portul Pireu am fost nevoiți să ne lăsăm mașinile și să urcăm doar cu bagajul de mână. Înainte de a coborî, am spus cu voce tare: „Sfinte Mina, știi că te-aș lua cu mine, dar este mai multă nevoie de tine aici!”. Și am lăsat iconița pe bordul mașinii. Iar în ziua următoare am înțeles totul. Două mașini din grupul nostru au fost vandalizate, iar a noastră nici măcar nu a fost atinsă. În acel moment am știut că Sfântul Mare Mucenic Mina și-a arătat încă o dată grija pe care ne-o poartă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui! (Diana Iustina Ban)
Nepoțelul meu a pierdut cruciulița de la gât în Bulgaria, la mare. Atunci ne-am rugat toată perioada aceea și am tot căutat prin nisip, dar nimic. În schimb, când ne-am întors acasă, cruciulița era pe perna lui așezată frumos ... îl aștepta. (Gabriela Plăcintă)
Și noi am pățit la fel cu verigheta soțului. Tot Sfântul Mina ne-a adus-o de unde era pierdută. Am găsit-o după o perioadă, într-un loc unde căutasem de zeci de ori. (Mariana Călărașu)
M-am rugat Sfântului Mina să mă ajute într-o situație la serviciu în care eram neîndreptățită. Vă spun cu toată inima că, deși contextul conducea către un rezultat nefavorabil mie, printr-o minune totul s-a liniștit. Sfântul Mina să ne ocrotească pe noi, pe toți! (Elisabeta Neagu)
Am avut acum mulți ani un accident de mașină și rugându-mă în Biserica Sfântului Mina, lucrurile s-au rezolvat și au revenit pe un făgaș normal. (Ion Preda)
Sfântul Mina ne-a ajutat să ne plătim casa și să scăpăm de datoria la bancă. Atunci când eram elev, după ce învățam, citeam Acatistul Sfântului și astfel reușeam să obțin note bune la teste. (Pedro)
Sfântului Mina m-am rugat pentru o familie și știu că a mijlocit ca Dumnezeu să îmi dăruiască un soț și trei copii. Cu rugăciuni la Sfântul Mina am găsit un serviciu bun, apoi un apartament potrivit pentru noi.
Ne-a ajutat în probleme mari de sănătate: două accidente ale tatei, primul cu risc de deces și zile multe de comă, al doilea – cu risc de a nu mai putea merge. A fost cu noi Sfântul Mina, au fost și Maica Domnului și Sfântul Efrem la operația la inimă a copilului mijlociu.
Este cu noi zilnic când pierdem ceva sau când ne supărăm, când greșim, când ne tulburăm, el rezolvă și readuce tihnă în familie. Când copiii au vreo spaimă sau neliniște, se uită la icoana Sfântului-soldat și se simt imediat în siguranță.
Îți mulțumim, Sfinte Mina, că ești prietenul și ocrotitorul nostru! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, pentru iertare și pentru pace! (Elena Florescu)
Prin semnul Sfintei Cruci a învins moartea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro