Apropiindu-se Neofit de zece ani şi începând a învăţa carte, s-a sălăşluit într-însul darul lui Dumnezeu. Și s-a făcut copilul făcător de minuni, încât avea obiceiul, când plecau colegii din şcoală la casele lor, acest fericit lua cu sine pe copiii cei săraci, cu care învăţa, şi hrana pe care la prânz o avea de la părinţi o împărţea celor de-o vârstă cu el.

Mergând la poarta dinspre răsărit, a însemnat acolo cu degetul său o cruce şi se închina, rugându-se lui Hristos Dumnezeu, care a fost răstignit pe Cruce pentru noi. Iar copiii cei săraci, împreună ucenici ai lui, săturându-se din prânzul lui, veneau la dânsul, unde el se ruga. Și era acolo în zid o piatră, pe care Neofit fericitul lovind-o cu mâna, ieşea apă, ca din izvor, şi beau ucenicii lui. Aceasta o făcea sfântul prunc în toate zilele, hrănind cu prânzul pe cei de-o seamă cu el şi adăpându-i cu apă scoasă din piatră, cu minune. Şi-i îndemna să nu spună nimănui ceea ce se făcea, şi ei nespunând, nimeni nu afla de acea facere de minuni a lui.

În anul al doilea, maicii lui, Florentia, care era foarte iubitoare de Dumnezeu, i s-a descoperit de la Dumnezeu în vis că fiul său scoate apă din piatră, după asemănarea lui Moise, şi adapă pe copiii cei însetaţi. Iar ea, sculându-se, se ruga lui Dumnezeu să-i arate mai cu încredinţare despre fiul ei Neofit. Și, iată, a zburat din înălţimea cerului un porumbel alb, strălucind cu lumină negrăită, care şezând pe patul lui Neofit, a vorbit către dânsul cu glas omenesc: „Sunt trimis de la Mântuitorul, că să-ţi păzesc patul tău fără prihană”.

Auzind aceasta, maică-sa, de mare spaimă a căzut moartă. Deci, s-a aflat îndată prin toată cetatea Niceei cum că Florentia, femeia lui Teodor, a murit deodată. Și s-a adunat în casa aceea mulţime de lume, bărbaţi şi femei, vecini şi cunoscuţi, şi nu înţelegeau ce i s-a întâmplat de a murit astfel. Iar Teodor, bărbatul ei, era într-acea vreme la un sat şi trimiţând îndată după el, i-au spus despre moartea cea grabnică a soţiei lui. Iar el, rupându-şi hainele de supărare, a alergat acasă degrabă, tânguindu-se. Dar în poartă, întâmpinându-l Neofit, i-a zis: „De ce te întristezi, tată, că maica mea n-a murit, ci a adormit tare”. Şi mergând cu tatăl, a luat de mâna pe maică, zicându-i: „Scoală-te, maica mea, că ai dormit destul”. Ea, sculându-se ca din somn, a cuprins pe fiul său şi l-a sărutat cu dragoste. Văzând aceasta, poporul a preamărit pe Dumnezeu, iar Florentia a spus bărbatului său toate cele ce a văzut în vis şi la arătare.

Şi într-acea vreme s-a aflat şi despre minunea aceea cum că Neofit scotea apă din piatră şi erau toţi în mare mirare, iar mulţi dintre elinii cei de acolo, auzind unele ca acestea şi mirându-se de darul lui Dumnezeu cel minunat, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar porumbelul acela se arăta totdeauna şezând lângă patul sfântului şi vorbind omeneşte.