Nu am folosit la întâmplare această expresie. Majoritatea femeilor care aleg să facă avort consideră că o sarcină este unul dintre cele mai rele lucruri care li se pot întâmpla, fie că este vorba de condiţii materiale precare, fie că un copil le-ar da peste cap planurile legate de viitor. Motivele sunt numeroase dar, din păcate, mai numeroase sunt vieţile suprimate ale copilaşilor. Libertatea de a alege este un lucru bun, însă nimeni nu ar trebui să se gândească de două ori la a-şi purta crucea până la capăt.

Femei ruşinate de ceea ce vor să facă

La Maternitatea Cuza Vodă nu doar se nasc copii. Mulţi dintre ei îşi găsesc sfârşitul înainte de vreme, într-o cameră de consultaţii în ambulatoriul de specialitate al spitalului. Şi numărul lor este de zeci de ori mai mic decât cel al copiilor omorâţi în cabinetele particulare. Din anul 2005, părintele Dan Damaschin slujeşte la bisericuţa din curtea spitalului şi încearcă să-şi ducă până la capăt misiunea – aceea de a salva copii de la avort. „În clipa în care vine în spital, un preot nu trebuie să fie doar un slujitor al celor sfinte. Preotul este omul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă să unim rugăciunea cu fapta. Pe lângă programul de slujbe cât mai concentrat, am incercat şi în spital să fim alături de angajaţi, de pacienţi şi de familiile lor, pentru că femeia când vine în spital nu vine să facă avort de una singură, ci vine cu soţ, cu mamă, cu bunică, cu mătuşă”, ne spune părintele. În ultimii ani numeroşi medici de la maternitate au renunţat la această practică, însă explozia „industriei” cabinetelor particulare a înrăutăţit şi mai mult situaţia.

În prezent, părintele Damaschin colaborează cu un asistent social în găsirea cazurilor care au nevoie de ajutor. Georgeta Ţăran stă în ambulatoriul spitalului şi abordează şi consiliază femeile venite pentru avort. Profilul acestora este mereu acelaşi: sunt femei crispate, ruşinate de ceea ce vor să facă, vorbesc mereu în şoaptă şi merg cu capul în jos. Însă reacţiile lor diferă de la caz la caz: „Femeile reactionează în funcţie de educaţie. Cele care au o educaţie mai slabă spun că ştiu că e greu sau că e păcat, dar spun că nu au ce face. Femeile care sunt mai educate o refuză complet şi cred că ştiu ce se întâmplă acolo. Important e să abordezi fiecare femeie care vine acolo”. Georgeta le consiliază independent şi colaborează cu preotul doar în cazurile în care mămicile se arată deschise să discute cu acesta. Astfel, ea reuşeşte să salveze un copil din 100, în situaţia în care trec pe acolo 30-40 de femei pe lună.

După şapte ani de slujire la biserica cu hramul „Naşterea Domnului” din curtea spitalului, comunicarea cu medicii s-a îmbunătăţit. Dintre cei peste 100 de medici şi rezidenţi, majoritatea comunică foarte bine cu părintele, nu doar în cazul avorturilor, însă numărul de mămici care ajung la el este foarte mic: aproximativ 5 cazuri pe an vin de la medici.

Medicii comunică cu preotul, însă nu încearcă să convingă femeile să renunţe la avort

Când a început activitatea de misiune la maternitate, lucrurile stăteau cu totul altfel: „La început era ceva gen vânătoare, în sensul că trebuia să fii atent prin curtea spitalului. La ambulatoriul de specialitate, acolo unde se fac avorturi, mi s-a spus că nu am acces, că este o zonă între spital şi exterior, întrucât nu e de competenţa mea. Atunci trebuia să fiu atent la ce mame trec şi să le identifici, sunt foarte uşor de identificat cele care sunt în drum spre ambulator la avort. Şi eram mai cu reţinere, pentru că nu ştiam unde se va ajunge. Între timp am gasit o soluţie mai eficientă, să stea acolo o persoană de sex feminin, un voluntar de-al nostru, un asistent social bine pregătit, care să le abordeze, şi în funcţie de disponibilitatea fiecăruia să vină în biserică să dicutăm problema amănunţit. Sigur, soluţia asta tampon nu este una foarte foarte eficientă, întrucât marea parte a celor care vin în spital deja au luat decizia acasă”, ne-a povestit părintele Damaschin. Într-un an de zile sunt câteva zeci de mămici care ajung la el, raportat la miile de cazuri de avort. Dintre acestea o mare parte renunţă la avort, însă este şi un număr important de situaţii în care  presiunea familiei este atât de mare, încât nu se pot descurca să ducă pană la capăt sarcina.

Ajutorul oferit femeilor însărcinate nu se rezumă la consiliere. De aceea, părintele Damaschin insistă asupra faptului că „trebuie să uneşti vorba cu fapta cea buna. Vorbele goale fără Dumnezeu şi fapte bune n-aduc nici un folos. În România de cele mai multe ori avortul se face din cauza condiţiilor sociale. Încercăm să îndulcim puţin perioada aceasta de sarcină, când femeia are numeroase nevoi, începând de la mâncare, haine, medicamente şi analize”. Majoritatea mămicilor care ajung în această situaţie sunt persoane dependente de biserică şi de societate, motiv pentru care ajutorarea lor şi a familiilor lor continuă şi după naşterea copilului salvat: de la găsirea unui naş de botez responsabil şi până la ajutorul financiar pentru educaţia sau sănătatea copilului.

Georgeta Ţăran ne explică modul în care funcţionează procesul de ajutorare: „dacă văd că respectiva femeie este mai săracă, noi îi spunem că dacă doreşte să renunţe la avort noi o ajutăm pe timpul sarcinii şi după sarcină o perioadă. Noi încercăm să ajutăm toată familia. Le găsim şi naşi de botez, care să se ocupe de copil”.

Nu banii sunt problema

Cel mai mare copil salvat de părintele Damaschin de la avort are acum 6 ani şi merge la şcoală. El ne povesteşte despre acest prim caz cu care a avut de-a face: „cazul unui domn care activează într-o organizaţie filantropică şi s-a apropiat de noi printr-un proiect, când ne-a ajutat la început, la lucrările de amenajare ale bisericii. Venise în biserică să se roage cu inima frântă că fiica sa a fost dusă să facă un avort în lună mare. Cred că avea 4 luni. Părinţii, cu inima îndurerată, au acceptat, iar ea dorea să scape de o grijă. Şi atunci abordarea mea a fost una şocantă. I-am spus că degeaba face ceea ce face pentru biserică dacă se duce şi ucide copilul. El s-a dus la medic, a luat fata, a luat banii pe care îi dăduse şi acum copilul este la şcoală, la clasa pregătitoare”.

Discuţia cu părintele Damaschin şi cu asistentul social Georgeta Ţăran ne-a dus la o concluzie: o solidarizare mai mare cu femeia care se află în dificultate şi nu ştie dacă ar fi în stare să crească un copil este esenţială. Dacă am elimina atitudinea de dispreţ faţă de tânăra adolescentă însărcinată, faţă de femeia în vârstă însărcinată sau faţă de familiile numeroase, atunci lucrurile ar sta cu totul altfel. Aşa cum spune părintele Damaschin, „întotdeauna, atunci când aflăm că o femeie este însărcinată, trebuie să o îmbrăţişăm, să fim conştienţi că în ea lucrează deja harul lui Dumnezeu, când pruncul este acolo”.

Contact ProVita Iaşi:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală

Departament ProVita

Str. Stefan cel Mare, nr. 14, etaj 3, Iasi
Telefon: 0232.222.550
E-mail:departamentprovita@gmail.com, www.provitaiasi.ro, www.facebook.com/ProVitaIasi