De câteva săptămâni, planeta Venus părea că se deplasează spre est, printre stele, pe un traseu ce urma a se încheia printr-o coliziune cu planeta Jupiter. Iată că în seara acelei zile, spectaculosul fenomen, care aprinsese spiritele şi încălzise imaginaţia locuitorilor Mesopotamiei, ajunsese la apogeu. Cele două planete erau atât de apropiate încât, pentru ochiul liber, nu mai păreau a fi două corpuri cereşti, ci unul singur, dar mai strălucitor decât toate stelele de pe cer. O lumină crepusculară domina întreg cerul către apus, chiar în direcţia Palestinei.

O asemenea privelişte era absolut unică în viaţa unui om. Iar în Babilon, oraşul în care, timp de secole, cohorte de învăţaţi se dedicaseră studierii, analizării şi interpretării fenomenelor cosmice, se căuta acum o explicaţie pentru miracolul de pe cer.

Probabil, dacă la acea vreme ar fi existat mijloacele de comunicare din zilele noastre, evenimentul ar fi stat pe prima pagină şi ar fi fost ştire de deschidere în buletinele informative, nu doar în Babilon, ci în toată lumea.

Fără nici o îndoială, spectacolul ceresc oferit de conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter a tulburat întreaga lume, mai ales că el era observabil din toate părţile pământului locuit la acea vreme.

Când s-a născut Hristos?

Pentru creştinii de la începuturi, faptul că Mesia s-a născut le era suficient. Aflaţi sub permanenta ameninţare a persecuţiilor, ei sărbătoreau în fiecare zi, în adâncul sufletelor lor, Naşterea, Moartea şi Învierea Mântuitorului. Pur şi simplu nu aveau nevoie de sărbători prestabilite pentru a mai ieşi din rutină şi a-şi mai aminti de Dumnezeu cel întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor. Mai degrabă dintr-un sentiment al trăirii deja în eternitate, al veşniciei coborâte în timp, decât din ignoranţă, primii creştini nu au reţinut data şi anul de naştere al Mântuitorului.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători creştine. În jurnalul ei de călătorie, Sylvia de Bordeaux (sau Egeria) aminteşte în 385 despre manifestările care aveau loc la Betleem şi Ierusalim de Naşterea Domnului, sărbătoare ţinută, la acea vreme, la data de 6 ianuarie, odată cu Botezul. Nu peste multă vreme, cele două sărbători au fost separate, Naşterea Domnului serbându-se la 25 decembrie.

Raţiunea acestei schimbări – susţin unii cercetători – a fost aceea de a eclipsa o sărbătoare păgână legată de solstiţiul de iarnă, dedicată soarelui. Alţi cercetători susţin că, dimpotrivă, sărbătoarea păgână a fost creată pentru a acoperi sărbătoarea creştină.

Revenind la problema noastră, se ştie, cu exactitate, când s-a născut Hristos?

Steaua de la Betleem – conjuncţie a două planete?

Nu, de vreme ce există numeroase supoziţii legate de acest subiect.

Cert este că era creştină – care începe cu anul naşterii lui Iisus - a fost „inventată” de un călugăr născut, acum mai bine de 14 secole, în Dobrogea de astăzi, iar anul de graţie 2011 marchează, aşadar, tot atâţia ani de la Naşterea Mântuitorului. Totuşi, se pare că Sfântul Dionisie Exiguul a greşit ceva în calculele sale, iar astăzi se crede că Mântuitorul s-a născut între anii 6-2 î.Hr. În acest documentar, am luat în calcul ipoteza că Mântuitorul s-a născut în anul 2 î.Hr., urmând cele afirmate de una dintre cele mai noi teorii.

De ce anul 2 î.Hr.?

Corelând indiciile furnizate de Evanghelii (steaua, moartea lui Irod cel Mare, recensământul lui Quirinius) cu cele oferite de izvoarele antice, s-a ajuns la concluzia că anul 2 î.Hr. este, foarte probabil, anul în care s-a născut Mântuitorul Hristos. Pe lângă acestea, cercetări din ultimii zeci de ani au lansat ideea că misterioasa stea, de care vorbeşte evanghelistul Matei, ar fi putut fi, de fapt, efectul creat de conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter şi nu o cometă sau o supernovă, cum se crezuse înainte.

Ipoteza că steaua de care vorbeşte evanghelistul Matei a fost un eveniment spectaculos pentru cunoscători, deci şi pentru magi, dar neglijabil pentru locuitorii Palestinei, ar putea fi susţinută chiar de textul evanghelic. Versetele 2-3 ale capitolului al doilea al Evangheliei, par a lăsa impresia că Irod nu remarcase steaua, că află despre stea de la magi.

În antichitate, orice corp luminos era considerat stea

La un simpozion ţinut în anul 1980 la Observatorul astronomic Griffith din Los Angeles s-a discutat despre acest subiect, iar concluzia a fost aceea că nu este exclus ca misterioasa stea care i-a condus pe magi la Iisus să fi fost, de fapt, aparenta suprapunere pe bolta cerească a două planete.

Cu ajutorul computerului s-a reuşit, mai apoi, simularea conjuncţiei dintre cele două planete, petrecută în vara anului 2 î.Hr., iar rezultatul a fost, într-adevăr, uimitor.

Ca urmare a celor discutate la acest simpozion, 600 de planetarii din SUA prezintă astăzi conjuncţia din 3-2 î.Hr. ca pe o realitate care s-a petrecut în timpul când s-a născut Iisus din Nazaret. (Trebuie menţionat şi faptul că planetariile sunt instituţii care prezintă realităţi celeste recunoscute ştiinţific, nu doar scenarii posibile, pentru amuzamentul publicului.)

Totuşi, dincolo de ipotezele lansate de comunitatea ştiinţifică, trebuie să ţinem cont şi de cele afirmate de izvorul nostru principal, Evanghelia după Matei.

Oare evanghelistul Matei s-ar fi putut referi la o „simplă” conjuncţie dintre două planete şi nu la un fenomen miraculos, atunci când a vorbit despre steaua care i-a condus pe magi la Iisus? Dacă luăm în calcul faptul că în antichitate noţiunea de stea se aplica nu doar stelelor, cât şi planetelor, răspunsul ar putea fi afirmativ.

Magii în audienţă la Irod

Care era statutul social şi politic al magilor care au venit la Irod?

Titulatura lor desemna faptul că ei erau astrologi de profesie. Evanghelia lui Matei spune că magii au venit din părţile Răsăritului, pentru a se închina pruncului anunţat de spectaculosul eveniment astronomic. Este clar că Matei nu i-a privit pe magi ca pe nişte oarecari, ci ca pe nişte persoane cu autoritate în interpretarea semnelor cereşti. Dacă nu ar fi fost aşa, atunci Irod, autorităţile şi locuitorii Ierusalimului nu s-ar fi sinchisit de ei.

Dar dacă magii au venit de la curtea regilor persani ori erau membri de marcă ai tagmei religioase persane, atunci, cu siguranţă, au fost ascultaţi de Irod şi de autorităţile de la Ierusalim cu toată atenţia. Faptul că nişte înţelepţi veniseră de la 1500 km depărtare, probabil că l-a pus pe gânduri chiar şi pe crudul Irod.

Istoria ne mai spune că magii, în călătoriile lor, se îmbrăcau exotic, maiestuos şi oricine îşi dădea seama de statutul lor profesional. Fastul cu care vor fi intrat în Ierusalim (nemenţionându-se numărul magilor putem crede că a fost vorba de un întreg alai) se poate să fi fost un alt element care le-a asigurat facil audienţa la Irod şi la membrii Sinedriului (Curtea Supremă a evreilor).

Magii au fost aduşi la Betleem de un fenomen natural

Dacă conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter, petrecută în data de 17 iunie din anul 2 î.Hr. este steaua care i-a dus pe magi la Betleem, înseamnă că Iisus s-a născut în iunie? Nu, nicidecum. Conjuncţia celor două planete i-a determinat pe magi să plece în Palestina, dar nicăieri nu se spune că ei au ajuns la Betleem exact la acea dată. E posibil ca naşterea Mântuitorului să se fi petrecut chiar şi după mai multe luni de la data conjuncţiei. Un argument în acest sens îl constituie şi porunca lui Irod, de a ucide toţi pruncii mai mici de doi ani, semn că între naşterea Mântuitorului, venirea magilor la Irod şi decizia lui regelui de a ucide toţi pruncii, mai mici de doi ani din Betleem, trecuse ceva vreme.

Aşadar, pare plauzibilă ipoteza că magii au fost aduşi la Betleem de un fenomen natural (ce-i drept, nu foarte frecvent) întrucât magii, în calitatea lor de astrologi, căutau semne în fenomenele naturale, nu în cele miraculoase. Dacă n-ar fi fost aşa, i-ar fi spus pur şi simplu lui Irod că un înger sau o apariţie miraculoasă i-a adus la Ierusalim.

Cu toate acestea, este clar că Dumnezeu i-a ajutat, odată ajunşi în Betleem, să-l găsească pe Pruncul căutat, iar printr-un înger au fost înştiinţaţi să plece acasă pe alt drum când, în buna lor credinţă, doreau să meargă la Irod să-i spună bucuroşi că, în sfârşit, l-au aflat pe Iisus.

Mesajul „stelei de la Betleem”

Stea, cometă, supernovă, meteorit ori apariţie supranaturală? Deşi v-am prezentat una dintre cele mai interesante teorii cu privire la natura stelei despre care vorbeşte evanghelistul Matei, consensul vizavi de acest subiect este departe de a se fi realizat.

Pe de altă parte, o explicaţie absolută nici nu ar schimba prea mult datele problemei, întrucât mesajul „stelei de la Betleem” – oricare ar fi fost natura ei – a fost unul foarte clar: Mesia S-a născut, şi nu doar pentru poporul ales, ci pentru tot sufletul omenesc.

Cum i-a venit lui Irod ideea să omoare pruncii?

Realizând că a fost înşelat de magi, aflăm din Evanghelie că Irod a hotărât să ucidă toţi pruncii mai mici de doi ani, în speranţa că va ucide şi viitorul „rege”, pentru care veniseră magii să se închine. Însă ideea lui Irod de a-şi ucide „rivalul” încă din faşă, nu era nici pe departe originală.

După spusele lui Iulius Maratus, un confident apropiat de-al lui Augustus Caesar, Senatul Roman a ordonat uciderea tuturor pruncilor născuţi în anul 63 î.Hr., deoarece visuri profetice şi semne astrologice indicau faptul că în acel an urma să se nască „regele romanilor”.

Cel puţin în aparenţă, Senatul considera o „blasfemie” naşterea unui „rege” în Roma republicană. În realitate, atât de multă crezare dădeau semnelor astrologice unii dintre senatori, în special ai căror soţii erau însărcinate, încât au refuzat să înregistreze naşterea fiilor născuţi în acel an, în speranţa că profeţia se va aplica odraslelor lor. Ironie sau nu, tocmai în acel an (23 septembrie 63 î.Hr.) s-a născut Augustus (63î.Hr. – 19 d.Hr.), primul împărat al romanilor.

Faptul că Irod a ordonat, 60 de ani mai târziu, uciderea pruncilor e un semn că astrologia se bucura în continuare de mare trecere. (N.P.)