Mitropolitul Basarabiei a sfințit o biserică în Sculeni, Republica Moldova
Sâmbătă, 2 septembrie, biserica „Buna Vestire” din localitatea Sculeni, raionul Ungheni, Republica Moldova, a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de un sobor de preoți și diaconi. După slujba de sfințire a urmat slujba Sfintei Liturghii, oficiată în noua biserică parohială.
Numeroși credincioși de pe ambele părți ale râului Prut au venit în această dimineață să participe la slujba de târnosire a bisericii Parohiei Sculeni din Republica Moldova. După întâmpinarea Părintelui Mitropolit Petru de către soborul de preoți, alături de autoritățile locale și de locuitorii comunei, ierarhul a înconjurat sfântul locaș, a binecuvântat în semnul Sfintei Cruci zidurile bisericii cu Sfântul și Marele Mir și le-a stropit cu apă sfințită.
În continuare, clericii s-au îndreptat spre Sfântul Altar, unde au oficiat rânduiala de sfințire a Sfintei Mese. După târnosirea locașului de cult, cei prezenți s-au rugat la Sfânta Liturghie, săvârșită de ierarh în noua biserică parohială.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a vorbit despre însemnătatea Sfintei Mese:
De ce Sfânta Masă din Sfântul Altar este mai presus decât cortul legii și decât templul? Pentru că aici nu sunt jertfiți țapi, boi, berbeci și turturele, ci pe Sfânta Masă se jertfește Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care a venit să răscumpere întreg neamul omenesc. Din sângele curs din coasta Mântuitorului și din rănile provocate la răstignirea pe Cinstita și de Viață făcătoarea Cruce, din același sânge ne împărtășim și noi cu Trupul și Sângele Domnului spre iertarea păcatelor și viața veșnică. Acesta este, drept-măritori creștini, un prim gând pe care mi-am dorit să-l pun la sufletul dumneavoastră și mai am încă un gând să spun, pentru că nu doresc să lungesc cuvântul, și anume că venim în sfânta biserică cu gândul și însoțiți de rugăciune la Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să ne împlinească cererile pe care noi le înălțăm în rugăciunile noastre. Uneori, simțim că Dumnezeu a împlinit sau a răspuns rugăciunilor noastre, iar alteori simțim că nu s-a întâmplat nimic. Să știți că este foarte important și într-o foarte mare măsură ține de starea noastră sufletească, cu care venim la biserică, și de credința care ne însoțește.
La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru efortul ridicării sfântului locaș și pentru activitatea sa pastorală, părintele paroh Gabriel Andrei Gherasă a primit din partea Preafericitului Patriarh Daniel Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.
Toți cei ce au ajutat la zidirea bisericii din Sculeni au primit din partea Mitropoliei Basarabiei ordine și distincții de vrednicie.
Biserica din localitatea Sculeni din Moldova îi mai are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și pe Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia.