Când aţi sosit în Anglia, v-a surprins ceva anume?

Când am ajuns aici am fost îngrozit de atitudinea britanică faţă de moarte.

A muri, pentru ei, părea aproape ceva lipsit de decenţă - dacă ţi s-a întâmplat să decazi într-atât încât să mori, există nişte specialişti de la pompele funebre care te aranjează şi te dichisesc pentru înmormântare. Iar cam la vreo două săptămâni după asta, se ţine o frumuşică slujbă de pomenire, în care-ţi transferi sentimentele într-un soi de domeniu spiritual.

Îmi amintesc că m-am dus să predic despre moarte la biserica Universităţii Cambridge, iar un preot de-acolo mi-a spus că nu văzuse niciodată un mort. De ce există această atitudine morbidă față de moarte? În mod normal nu te descotoroseşti de cineva dându-l afară pe uşa din dos! Dacă moartea nu este altceva decât înfrângere, sfârşitul vieţii, bineînţeles că este neplăcut pentru familie să aibă de-a face cu ea, gândindu-se că şi lor li se va întâmpla curând acelaşi lucru.

Evident, cu cât ai o atitudine mai greşită faţă de moarte, cu atât îţi va apărea mai oribilă şi mai înfricoşătoare, îmi amintesc de o altă întâmplare. O doamnă în vârstă a murit, iar familia ei m-a sunat rugându-mă să vin, fiindcă le eram prieten. Ajungând acolo, am observat că nu era nici un copil prin preajmă. Am întrebat care era motivul, căci în Biserica Ortodoxă copiii merg întotdeauna la cel mort, iar coşciugul este lăsat deschis. Mama lor a răspuns: „Vor fi înspăimântaţi, ei ştiu ce este moartea”.

Am aflat că nu cu mult timp în urmă copiii văzuseră un iepure mort strivit de o maşină; de aceea, părinţii s-au gândit că se vor teme dacă o vor vedea pe bunică. Am întrebat dacă n-ar putea fi lăsaţi să intre, căci altfel, le-am spus părinţilor, s-ar putea ca ei să rămână întotdeauna cu această atitudine temătoare faţă de moarte. Până la urmă părinţii au fost de acord să-i lase pe copii să intre în casă, aşa că am intrat împreună în camera în care odihnea bunica. O vreme, am stat tăcuţi lângă pat, apoi unul din copii a zis: „Ce frumoasă e bunica!"

Moartea încetase să mai fie ceva înfricoşător, ceva de care să te temi.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Scoala rugăciunii, Editura Sophia, 2011, p. 26)