(In. 17, 5) Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

Și astfel El nu a renunţat la poziţia Sa. Şi încă ne-a luat-o pe a noastră. El se roagă ca firea pe care Şi-a asumat-o să fie ridicată la slava la care nu a renunţat niciodată. Acest Fiu, acum întrupat, s-a rugat ca omul să fie pentru Tată ceea ce și Fiul a fost. El s-a rugat ca omul, trupul omenesc, născut în timp, să poată primi strălucirea unei veşnice slăviri, prin care stricăciunea trupului să fie înghiţită, transformată în puterea lui Dumnezeu şi în nestricăciunea Duhului.

(Ilarie de Poitiers,La Sfânta Treime 3, 16, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)