Creştinii ortodocşi cinstesc nu numai icoanele, ci şi moaştele sfinţilor, adică resturile lor pământeşti. După botez, toţi creştinii sunt purtători ai harului Duhului Sfânt. De aceea, Apostolul pavel socoteşte trupul omului drept templu al Duhului Sfânt (I cor 6, 19). Prin viaţa lor, sfinţii s-au pus într-o relaţie specială cu harul Duhului Sfânt. Ei nu au rupt legătura cu trupul în care s-au sfinţit şi care s-a sfinţit el însuşi, primind puteri deosebite, întruchipate în minuni văzute de poprul lui Dumnezeu.

Faptele minunate pe care oamenii le-au constatat în atingerea de trupurile sfinţilor şi chiar de obiectele cu care aceştia au intrat în contact (IV Reg. 13, 21; Luc. 8, 43-44; Mat. 14, 36; 9,21; Fapt. 19, 11-12) i-au determinat pe creştini să cinstească moaştele sfinţilor, conştienţi că astfel Îl cinstesc pe Dumnezeu, prin a cărui putere moaştele nu mai sunt simple oseminte. Cinstim moaştele mucenicilor ca să adorăm dumnezeieşte pe Cel ai cărui ucenici sunt şi cinstim pe slujitori în aşa fel încât cinstirea lor să treacă asupra Stăpânului, care a zis: Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte.

(Vasile Răducă – preotul paroh al bisericii Kretzulescu, Ghidul creştinului ortodox, Editura Humanitas Practic, p. 77)