Moaștele Sfântului Serafim de Sarov au fost oferite Bisericii „Sfântul Nicolae” - Tabacu

Arhiepiscopia Bucureştilor

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov au fost oferite Bisericii „Sfântul Nicolae” - Tabacu

Astăzi, 2 noiembrie, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, adusă săptămâna trecută la București de Patriarhul Moscovei, a fost oferită de Părintele Patriarh Daniel, Preotului Eugeniu Rogoti, parohul Bisericii Sfântul Nicolae Tabacu din Capitală, în cadrul unui moment solemn care a avut loc în Salonul Sfinților români din Reședința patriarhală.

Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, a adus săptămâna trecută un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, care este iubit mult atât în România cât şi în Rusia, pe care l-a oferit pentru Parohia Sfântul Nicolae Tabacu din București, unde este îmbisericită comunitatea ortodoxa rusă.

Sfântul Serafim a fost un ascet rus care a vieţuit în Mănăstirea Sarov din Rusia. Este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din lumea ortodoxă, mare făcător de minuni, cultul său luând amploare în secolul XX. Data sa de prăznuire este 2 ianuarie, iar în alte biserici şi 19 iulie, ziua aflării moaştelor sale.

În cadrul ceremoniei de predare a raclei cu sfintele moaște, Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou de anul acesta a fost înfrumusețată de prezența moaștelor Sfântului Serafim de Sarov. A fost o bucurie mare și am simțit pacea și armonia pe care Sfântul Cuvios Serafim le-a dăruit pelerinilor care veneau în timpul vieții la chilia sa și după trecerea la Domnul acelor credincioși ortodocși care îl cinstesc și îi cer ajutorul”, a spus Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh a amintit că sfintele moaște au fost solicitate încă din anul 2012 de comunitatea ortodoxă rusă din București. Patriarhul Daniel a oferit Parohiei Sfântul Nicolae Tabacu, care găzduiește comunitatea ortodoxă rusă, o Diplomă comemorativă cu prilejul anului de pomenire al Patriarhului Justinian și a apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În acest context, Patriarhul a anunțat că duminică în Biserica Sfântul Nicolae va sluji PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La eveniment au fost prezenți membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: