Moby Dick şi moartea
Învăţături de tip nirvana, budism mascat, reîncarnare, vrăji, necesitatea de a-ţi înfrunta proprii demoni interiori (?!).
Într-una din zile stăteam liniştit pe canapea, lucrând la un articol pentru doxologia, iar copiii mei se uitau foarte atenţi la un desen animat. Am filtrat deja canalele de desene animate, aşa încât aberaţiile japoneze cu ochi imenşi lăcrămoşi şi violenţă înfiptă să nu ajungă la urechile, ochii şi sufletele copiilor mei. De asemenea, temenelile fandosite de domnişoare de tip barbie de pe Disney Channel au fost mutate cu grijă în tomberonul din telecomandă, adică în ultimele locuri din stal. Am rămas pe Minimax, un post echilibrat pentru trei copii de 5, 3 şi 1 an.
În rutina scrierii, am remarcat printre altele atenţia afectată a copiilor mai mari când a început filmul Moby Dick. E vorba, pentru cei care nu ştiu, de o balenă bună, care ajută umanitatea, dă indicii arheologilor, protejează pământul de tot felul de monştri cu chip uman etc. Desenul animat cu zeci de episoade este departe de romanul lui Melville, un fel de prelungire la nesfârşit a luptei dintre Ahab şi Moby Dick.
La prima vedere totul este OK. Şi totuşi, la un moment dat, unul dintre protagoniştii filmului este o reîncarnare a unui monstru străvechi. Mi-am ridicat ochii din laptop şi am devenit mai interesat. Învăţături de tip nirvana, budism mascat, reîncarnare, vrăji, necesitatea de a-ţi înfrunta proprii demoni interiori (?!). Apoi învăţături oculte, magie neagră, ucidere, influenţe malefice ale unui comandant de navă pe nume Ahab, telepatie, posedare demonică, sortilegiu, căderi de la înălţime, stafii, întuneric, frică, groază. Oare asta vreau eu ca pruncii mei să înveţe din viaţă?
Îndărătul unei relaţii de tip maestru – ucenic cu iz budist, se află un întreg arsenal sinistru de influenţă a morţii. Da, un final fericit până la urmă, dar obţinut prin magie, luptă violentă, uciderea personajelor rele, voluptate a anihilării adversarului. Şi m-am gândit: oare de ce niciun canal de desene animate nu expune învăţături biblice, istorii din Scriptură, care este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, întâmplări patristice etc.? Copii trec cu multă uşurinţă peste cuvinte, însă îndărătul acestora, memoria lor uriaşă găseşte sensuri ale vieţii mâncate de moarte, de vicelşug şi de păcat. Nu mă mai mir că fetiţa mea de 5 ani îmi spune că e necesar prin magie să-ţi înfrunţi demonii interiori.
Sigur că se vor găsi unii care vor spune: bine, e necesar ca toţi copiii să înveţe natura binelui şi a răului, să se ferească de primejdii, să conştientizeze existenţa răului şi să o evite. Însă informaţiile strecurate în acest tip de desene animate induc conştiinţa obţinerii binelui propriu cu orice preţ, chiar şi cu cel al uciderii, vrăjilor şi vicelniei. Iar binele unuia poate fi uşor confundat cu răul celuilalt. Este duhul supremaţiei americane, în care toţi ne-americanii sunt duşmani, toţi duşmanii trebuie ucişi cu orice preţ, iar binele se obţine prin moarte.
Puterea minţii de a face rău, de a mişca lucrurile, existenţa umană ca frontieră a magiei negre, metempsihoza de tip oriental care anesteziază dorul nostru de cer, abundenţa stafiilor, vrăjitoarelor benevolente, personajelor malefice care au plăcerea sadică de a ucide, toate acestea instaurează în mintea curată a copiilor o atmosferă mentală a violenţei, absconsului demonic şi luptei până la moarte. Pe vremea noastră porţiile minuscule de Bălănel şi Miaunel, sau lupta absurdă dintre Tom şi Jerry erau oarecum inofensive. Acum pe vremea satului global, desenele animate devin manifeste abstruse ale unor religii animiste de tip păgân, promovate pe criterii de marketing de către afacerişti veroşi. Ceea ce se întâmplă este faptul că maturizându-se, copiii noştri vor avea o uşurinţă deosebită de a accepta ocultismul, magia, maleficul, violenţa. Prima oară la nivel mental, iar apoi pragmatic în vârtejul unei vieţi pline de obstrucţii, durere şi nefiinţă.