Una dintre cele mai adulate și hulite lucruri în același timp, moda, este cea care conduce viața celor mai mulți oameni. Indiferent dacă trăiesc în vile sau în colibe, în centru sau la periferie, în țări care își permit să dea cu bombe pentru că așa le convine sau în triburi din junglă. Moda este unul dintre instrumentele folosite cu cel mai mare succes la nivelarea creierelor.

Deși nu pare la prima vedere, moda impune comportament uniform, de turmă. Da, dar vuitton-ul meu e mai altfel decât al celorlalți vor spune unii. Așa este, dar e tot vuitton și e tot de prost gust să cumperi lucruri pentru că sunt promovate de o anumită marcă, într-o anumită revistă sau canal de modă. Singurele lucruri pe care le spune moda sunt „am bani și îmi permit“ și „noi suntem toți la fel de diferiți“. Altfel spus, moda a devenit ceea ce a fost dintotdeauna dar mai puțin evident. Apanajul cocălarilor și a pițipoancelor, indiferent de statutul social.

Am putea spune că îmbrăcăminte revoluționară în ziua de azi este rasa și sutana. Aspect revoluționar este femeia cu fustă până-n podele și cu capul acoperit. Aspect revoluționar este bărbatul care iese în oraș împreună cu familia și eventual împinge un cărucior. De ce sunt toate acestea revoluționare? Pentru că toate acestea presupun schimbarea a mai mult decât aspectul exterior. Pentru că presupun curajul de a nu da importanță modei și de a spune ce gândești și de a te manifesta în modul în care simți. Iar simțirea este cea care te face să socotești gunoaie pe cele apreciate de lume și să prețuiești lucruri care sunt trecute cu vederea.

Da, dar și aici se practică unele forme de copiere de suprafață. Tocmai pentru că sunt mulți cei care văd doar formele de apartenență socială și nu se mai obosesc să curețe și partea dinăuntru a paharului. Și în felul acesta a apărut moda bisericească, de exemplu. În care călugării conform unor standarde din capul unor plagiatori, ar trebui să poarte un anumit model de fes sau culion și o anume formă de rasă. În care baticul se leagă într-un anume fel și nu lipsesc decât filacteriile de la ținuta cu care se afișează unii „creștini“. Și pentru că e vorba tot de modă, indiferent dacă este în Biserică sau în afara ei, eu nu aplic altă normativă. Tot cocălari și pițipoance i-aș putea numi. De la cerșetor la arhimandrit și de la prescurăreasă la mitropolit, cei care vor doar să arate într-un anume fel doar de dragul „modei“, pentru mine intră la categoria cocălari și pițiopoance.

Poate părea șocant, dar da, fiecare dintre noi avem mult de lucrat pentru a ieși din tiparele modei pentru a nu mai fi creștini doar după aspect ca și cum n-am ști că Dumnezeu caută doar inima înfrântă și smerită. Că Dumnezeu vrea de la noi inimă curată și nimic altceva. Poate am auzit de multe ori dar n-am avut urechi de auzit până acum.