Maica Marina Hociotă

Unul dintre exemplele cele mai semnificative în lupta pentru Marea Unire este  maica Hociotă, numită și maica Mina de la Siliștea Sibiului, care a fost considerată o a doua Ecaterina Teodoroiu în Războiul din 1916-1918.

Această maică s-a născut în ziua de 19 august 1896, dar înregistrarea a fost făcută mult mai târziu, în ziua de 8 august 1914 și legalizată de Mitropolia Moldovei,  în românește, în ziua de 18 aprilie 1950. La 14 ani, din cauza prigoanei ungurilor, care impuneau vorbirea doar a limbii maghiare atât în școală cât și în societate, tânăra a plecat din Sibiu la mănăstirea Văratec, unde a stat până la vârsta de 18 ani, când a fost călugărită.

Când a început războiul, maica Hociotă avea 20 de ani și își făcea ucenicia pe lângă mătușa sa, maica Melania Crușiu, sora mamei sale.[1] 

În luna mai a anului 1916, în timpul mobilizării, maica Hociotă s-a înscris voluntară și a fost repartizată să ajute bolnavii la spitalul Comitetului Central din Tecuci.

În memoriile sale, ea însăși spune: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care ne-au eliberat de sub jugul străin unguresc”.[2]

De la Tecuci a mers în primele rânduri, riscându-și propria viață pentru a salva de sub ploaia de bombe și gloanțe pe cei răniți.[3] Aici, la Tecuci a stat la spital un an, unde transporta răniții la Vaslui și Iași.

În anul 1917 a fost trimisă la spitalul din Iași, la seminarul catolic, unde a stat până în anul 1918 și a obținut certificatul de absolvire. De aici s-a reîntors la mănăstire, continuându-și activitatea de ajutorare.

Una dintre colegele acestei maici, maica Adela Popescu, a scris două pagini despre maica Hociotă, amintind că a fost mobilizată pe frontul de la Mărășești și datorită meritelor sale a fost recompensată prin acordarea gradului de sublocotenent. După eliberare și demobilizare, în anul 1918, maica Hociotă întorcându-se acasă, adică la mănăstirea Văratec, afirma: „noi, călugării și călugărițele, ne-am pus în nesiguranță viața pentru țară, cu toată conștiința în ajutorul răniților”.[4]

Într-unul dintre memoriile sale, maica mai afirma: „noi, călugării și călugărițele, ne-am îndeplinit datoria, nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultare până la capăt, până la terminarea războiului”.[5]

După reîntoarcerea la mănăstirea Văratec, maica Hociotă s-a dus la mănăstirea Nămăiești, unde a stat 13 ani. Aici a absolvit Institutul surorilor de caritate, Regina Elisabeta, din București, cu diplomă. 

Preasfințitul Partenie Ciopron, Episcopul Armatei

Un alt reprezentant important al Bisericii Ortodoxe Române este Episcopul Armatei, Partenie Ciopron, care s-a remarcat în calitate de ostaș în luptele purtate în Primul Război Mondial .

A văzut lumina zilei la 30 septembrie 1896 în Comuna Păltiniș, județul Botoșani. După absolvirea școlii primare a plecat la Iași, unde a absolvit Seminarul Veniamin, după care s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a absolvit și apoi a obținut și titlul de doctor în teologie.

Stagiul militar l-a făcut la vârsta de 20 de ani, chiar în timpul Primului Război Mondial, unde s-a dovedit a fi părtaș cu faptele de bravură ale ostașilor români.

Reîntors din stagiul militar, a funcționat ca arhidiacon, exarh al mănăstirilor și consilier referent la Mitropolia Moldovei, preot la Catedrala Mitropolitană din Iași și profesor de liceu.

Pentru faptele de bravură ostășească în îndeplinirea îndatoririlor cetățenești și pentru  toată activitatea sa preoțească unde s-a remarcat ca om al disciplinei și ordinii, a fost promovat .

La recomandarea Sfântului Sinod, a fost hirotonit arhiereu pentru postul de episcop al armatei, la data de 25 septembrie, iar pe 8 octombrie 1937 a fost instalat la Alba Iulia în această demnitate. În această funcție a fost până în august 1948, apoi a fost desemnat episcop al Romanului, unde a stat până în anul 1962.[6]   

În tot ce am arătat mai sus,  se remarcă patriotismul  și devotamentul soldaților români, a preoților, călugărilor și a maicilor care au luptat fără a pregeta nimic pentru eliberarea teritoriilor, pentru întregirea pământului strămoșesc, pentru integritate și demnitate națională. (Preot Olăeru Ioan, Capela „Sfântul Gheorghe”, Cimitirul Eternitatea)