Există persoane care pornesc în viaţă de la perspectiva exclusiv optimistă, de la principiile gândirii pozitive, conform cărora totul depinde de propriile capacităţi, atitudinea ta poate influenţa totul, de la relaţiile interumane, la rezultatul propriilor acţiuni, iar succesul în viaţă este doar un „as în mânecă“. De asemenea, există persoane care, în faţa unei încercări, au o atitudine foarte temătoare, neîncrezătoare în forţele proprii, ca şi cum acest nou eveniment nu ar veni decât să confirme convingerile profunde pe care le au cu privire la propria persoană - „nu sunt bun/-ă de nimic“, „nu am nicio valoare“.

Respingerile repetate ar trebui să reprezinte un semnal

Indiferent însă de atitudinea iniţială, fiecare dintre noi ne confruntăm la un moment dat cu respingeri şi nereuşite. Fie că este vorba de respingerea într-o relaţie, din partea unei persoane în care am investit afectiv mult, fie că este vorba de obţinerea unui loc de muncă dorit, sentimentele asociate sunt cu siguranţă neplăcute. Indiferent cât de pregătiţi am afirma că suntem şi pentru respingere, nereuşită, pentru „partea goală a paharului“, durerea resimţită după depăşeşte de multe ori aşteptările noastre. Putem alege să negăm aceste sentimente de tristeţe, mânie, uneori deznădejde, să pretindem în faţa noastră şi în faţa celorlalţi că „nu contează, nu era important, nu merită să suferim“. Cei care fac această alegere consideră că a suferi reprezintă un semn de slăbiciune, dar negându-şi sentimentele ajung să îşi trunchieze propriile stări afective, să nu se asculte, să se ignore pe sine.

Există, de asemenea, persoane pentru care întreaga viaţă repovestită poate părea nimic altceva decât un lung şi trist şir de respingeri. Acest laitmotiv ascunde de obicei, dincolo de o mare durere, mecanisme mai profunde. În aceste situaţii persoanele fac, în mod inconştient, alegeri care le confirmă şi le consolidează convingerile de bază disfuncţionale - „nu merit să fiu iubit/-ă, am să rămân până la urmă singur/-ă“. Aceste convingeri, deşi nu par atât de evidente persoanei în cauză şi poate nici apropiaţilor acesteia, fiind camuflate în spatele unor eforturi uriaşe de a fi pe placul tuturor, de a avea succes în toate, de a fi perfect în tot ceea ce face, ghidează de fapt marea majoritate a deciziilor, alegerilor. Astfel, în mod inconştient, persoana poate fi atrasă de potenţiali parteneri care manifestă răceală afectivă, lipsă de interes şi de implicare şi care sfârşesc prin a o respinge, a o abandona. De asemenea, în ceea ce priveşte respingerile pe plan profesional, acestea pot fi prefigurate prin optarea pentru nişte locuri de muncă greu accesibile, ignorarea unora dintre condiţiile de înscriere sau alte mecanisme subtile de autosabotare. În aceste situaţii, respingerile repetate ar trebui să reprezinte un semnal pentru a descoperi şi rezolva substratul şi nu a ne complace în explicaţii de tipul „destin potrivnic“, „aşa mi se întâmplă mie întotdeauna“, „ştiam eu că aşa o să păţesc, nu mai are rost să încerc“. Vindecarea cauzei - fie că este vorba de o convingere disfuncţională sau de o experienţă timpurie de abandon, respingere care tinde să fie repetă, retrăită - poate conduce la întreruperea cercului vicios.

Dumnezeu ne ghidează în momentele în care simţim că am pierdut orice control

În viaţa de zi cu zi, în condiţiile în care nu au un caracter repetitiv, respingerile pot avea efecte pozitive, prin impactul pe care îl au ulterior asupra cursului existenţei noastre. Nu de puţine ori, chiar dacă momentul respingerii a fost unul neplăcut, dureros, privind retrospectiv constatăm că a avut un efect pozitiv şi s-a încadrat în evoluţia noastră într-un mod ce nu putea fi anticipat.

De asemenea, momentele respingerii au de obicei efectul de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Ajungem astfel să reevaluăm şi să înţelegem mai bine ajutorul pe care îl primim zi de zi de la El şi pe care avem uneori tendinţa să îl încadrăm la capitolul „meritele noastre“.

Respingerile pot, de asemenea, să scadă numărul opţiunilor şi să ne ajute să ne focalizăm pe cele cu adevărat viabile. Din această perspectivă, cu cât respingerea este mai rapidă, cu atât ne împiedică să irosim timp şi energie pe o cale care ajunge să se blocheze.

Aceste momente ne pot impulsiona să fim mult mai atenţi la noi şi la alegerile noastre. Este important de fiecare dată, pe lângă trăirea şi exprimarea sentimentelor de dezamăgire, tristeţe, furie, inerente, să încercăm să avem o perspectivă de ansamblu asupra vieţii noastre şi să avem încredere că Dumnezeu ne ghidează în momentele în care noi simţim că am pierdut orice control.