„Obiectivul final al omului este comuniunea cu Dumnezeu. Calea de acces la această comuniune a fost definită cu precizie: credinţa şi a păzirea poruncilor, cu ajutorul dumnezeiescului har.” (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Da, este adevărat că modul de viaţă ortodox nu este modul de viaţă obișnuit pentru majoritatea oamenilor din societatea noastră. Este, în schimb, o viaţă dintre cele mai practice pentru persoanele căsătorite – care pun familie înaintea provocărilor din cariera lor. De fapt, este modul de a trăi care ne face viaţa cel mai puţin stresantă şi care-i dă cel mai mult sens.

Modul de viaţă ortodox nu este neapărat un mod de viaţă monahal. Chiar dacă monahismul face parte din Biserică încă de la originile ei, nu suntem obligaţi să trăim acest stil de viaţă, oricât de admirabil ar fi el. Doar câţiva sunt chemaţi. Dar noi avem aceleaşi obiective. Precum monahii, căutăm sfinţenia şi unirea cu Dumnezeu – însă suntem chemaţi să vieţuim în lume, cu familiile noastre. Principiile sporirii duhovniceşti sunt aceleaşi, oricare ar fi calea pe care am ales-o.

Majoritatea dintre noi nu zăbovesc niciodată pentru a reflecta la finalitatea vieţii. Adesea nu facem nimic, până când cineva pe care îl iubim nu părăseşte viaţa aceasta în mod neaşteptat. În timpul acestui moment de doliu ne interesăm de sufletul nostru şi începem să reflectăm la ceea ce este viaţa, în cele din urmă. Într-un oarecare fel, viaţa nu este departe de moarte. Ştim cu toţii că ne îndreptăm într-acolo, însă de prea multe ori refuzăm să ne gândim la aceasta cu seriozitate – din pricina necunoscutului şi a fricii pe care o trezeşte moartea.

Scopul vieţii propovăduite de Apostoli şi de către Părinţii Bisericii este de a afla unirea cu Dumnezeu. Iisus a venit ca să ne mântuiască şi ca să deschidă porţile Cerului pentru noi. El ne-a arătat cum să trăim prin învăţătura şi exemplul lui. Ne-a arătat că nu avem a ne teme cu nimic de moarte.

Pentru a începe, trebuie să avem credinţă în Dumnezeu şi să primim iubirea Lui pentru noi. Cu puţină credinţă, putem începe să trăim după modul de viaţă ortodox, un mod de viaţă dat de către Hristos Însuşi prin Biserica Lui. Este un mod de viaţă încercat, care ne apropie de Dumnezeu. Apropiindu-ne de Dumnezeu, sporim capacitatea de a face faţă oricărei greutăţi pe care o putem întâlni. În plus, devenim capabili de a trăi după virtuţi.

1. Rugăciunea zilnică

Să avem o regulă de rugăciune care să cuprindă rugăciunile de dimineaţă şi pe cele de seară.

2. Participarea la slujbe şi la Sfintele Taine

Să asistăm și să participăm cu tot sufletul la Dumnezeiasca Liturghie, să avem o practică regulată a spovedaniei și să primim Sfânta Împărtăşanie.

3. Să respectăm ciclul liturgic al Bisericii

Să Urmăm rânduiala Bisericii şi să participăm la posturile şi la sărbătorile Bisericii.

4. Să practicam rugăciunea lui Iisus

Să repetăm Sfântul Nume cât se poate de des, de-a lungul zilei sau al nopţii.

5. Să încetinim ritmul vieţii și să punem ordine în ea

Să stabilim priorităţi şi să reducem stresul şi fricţiunile cauzate de o viaţă agitată.

6. Să fim atenți

Să acordăm toată atenţia la ceea ce facem în fiecare clipă.

7. Să ne îmblânzim patimile

Să ne depășim obiceiurile şi ataşamentul față de gusturi, să învățăm să practicăm virtuţile.

8. Fixarea altor priorităţi

Eliberare de egoism şi aflare a bucuriei de a-i ajuta pe alţii.

9. Prietenia duhovnicească

Să petrecem timpul în mod regulat cu alţi creştini ortodocşi, pentru a afla sprijin şi inspiraţie.

10. Lectura Scripturilor şi a Sfinţilor Părinţi

Să ne inspirăm din învăţăturile Sfintelor Scripturi, din înţelepciunea Sfinţilor Părinţi şi din viaţa Sfinţilor Bisericii.

***

Aceste zece puncte prezentate aici nu sunt decât, în mare, modul de a afla unirea cu Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă îl urmăm, vom fi conduşi la tot ceea ce avem nevoie să ştim.

Trebuie să le studiem pe fiecare dintre ele şi să ne cercetăm viaţa actuală. Apoi să căutăm mijloace de a aduce schimbări necesare în viaţa noastră, pentru a le integra. Şi întotdeauna să ne rugăm pentru a obţine ajutorul şi dumnezeiescul har fără de care nu avem decât puţină putere prin noi înşine.