Cu aceste gânduri în inimă şi în minte, așez câteva rânduri despre viața monahiei Maria Nicău, o viață pilduitoare și plină de sens duhovnicesc, trăită autentic în duhul făgăduințelor depuse. În timpul viețuirii sale ca monahie, a fost un exemplu pentru toate surorile și maicile din mănăstire, prin îmbinarea rugăciunii cu ascultarea, cu smerenia și tăierea voii, atât de necesare vieții monahale.

Monahia Maria Nicău s-a născut în ziua de 30 martie 1930, din părinții Ion și Ana, în satul Mitocul Bălan, pe meleaguri nemțene, fiind al nouălea copil din cei unsprezece, primind la botez numele Ana.

Maica Maria a simțit de copilă în sufletul ei chemarea profundă de a veni la mănăstire, fapt de s-a concretizat la vârsta de 15 ani. Dar până atunci, împreună cu părintele Proclu, ducea mâncare pustnicilor, trimiși de tatăl lor Ioan, lucrător silvic și cunoscător al colibelor pustnicilor din pădurea ce înconjura Mănăstirea Sihăstria. A petrecut mai mult de 70 ani în monahism, cunoscută fiind ca monahia Agafia, iar după ce a primit schima monahală, ca maica Maria. 

În timpul petrecut la Mănăstirea Văratec, ea a căutat să fie smerită, ascultătoare și pașnică. Maica Maria a respectat cu sfințenie o anumită atitudine – pe care mai greu o poți întâlni astăzi în lumea noastră – și anume tăcerea, pentru a-L auzi mai bine pe Domnul, a înțelege mai bine sfatul Lui și pentru a nu auzi intrigile și vicleniile omenești. Am putea spune că urechile și gura ei au fost închise la orice cuvânt rău. Blândețea și bunătatea se uneau cu o disponibilitate totală pentru a face ascultare din convingere și pentru a crește duhovnicește. Profilul vieții ei este profilul unei adevărate călugărițe, unele calități fiind moștenite, iar altele cultivate zi de zi și ceas de ceas. 

Detalii despre moștenirea duhovnicească a maicii Maria Nicău, dar și despre ultimele clipe ale vieții ei pământești, ne-a oferit maica Arsenia, cea care i-a fost alături până la final: „Îi datorăm formarea noastră, creșterea noastră duhovnicească în spiritul rugăciunii. Ne-a învățat că toate se încep cu rugăciune, cu blagoslovenie și că prin necazuri se trece tot cu rugăciunea. Cuvioșia sa s-a rugat foarte mult; toată viața i-a plăcut să citească la Psaltire, iar în ultimii ani, nopțile și le petrecea în rugăciune. A îngăduit Dumnezeu să treacă și prin neputințe trupești, suferind în ultimul timp, dar tot timpul striga la Născătoarea de Dumnezeu: «Măicuța Domnului, nu mă lăsa!», «Bucură-te, Fecioară Marie, Domnul este cu tine!». Așa s-a rugat cu buzele cât timp a putut vorbi. Când nu a mai putut vorbi, în ultimele zile, îi citeam noi rugăciunile, iar ochii ei erau la icoana Maicii Domnului pe care o avea în față. De acum nădăjduiesc să se milostivească Dumnezeu de sufletul sfinției sale, iar după 40 de zile să o avem mijlocitoare pentru noi înaintea Bunului Dumnezeu”.

Se cuvine să nu uităm vrednicia faptelor sale, căci aşa precum mărturiseşte înţelepciunea românească: „În moarte nu toţi murim, aşa precum în viaţă nu toţi trăim!”.

Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere, deoarece ea s-a ostenit în chip pilduitor, fiind un model de statornicie, smerenie, ascultare și râvnă pentru slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale. În aceste momente de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul roabei Sale, Monahia Maria Nicău, împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Înmormântarea maicii Maria Nicău va avea loc sâmbătă, 15 iulie, începând cu orele 11, la  Mănăstirea Văratec, județul Neamț.

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Preot Nicolae Nicău