Ştim, o, fericite, deşi în parte, ce este lumea din învăţăturile de trei ori fericiţilor părinţilor noştri, precum că este (cuvintele tale le preiau) „poftă trupească şi deşertăciunea pentru avere, şi voia diavolului”. Ştim încă şi aceasta, din aceleaşi învăţături, că monahilor neputincioşi cu sufletul de folos le este fugirea din lume şi de oamenii mireni, de vederea lor şi ascultarea, şi convorbirea cu ei, cu atât mai mult vieţuirea împreună. Pentru înălţimea desăvârşirii sfinţeniei, noi nici a gândi nu suntem vrednici la acele ce sunt din fire în lume, iar cu cugetul în afară de lume, că pe unii ca aceia îi socotim a fi întocmai cu îngerii. Iară noi, în afara firii lumii fiind, suntem ticăloşi în lume şi aceasta o mărturisim înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, p. 34)