poftă

Temelia a toată fapta bună este postul și privegherea

Acestea, cu dreap­tă socoteală făcându-se, lucrează împreună cu omul spre tot binele.

Cele trei puteri ale sufletului

Toate patimile nu sunt altceva decât expresia unei fundamentale „îndrăgostiri de sine” („philautia”) a creaturii, care pervertește iubirea de Dum­nezeu într-o iubire exclusivă de sine.

Păcatul ne prinde în capcana plăcerii

Păcatul presupune întotdeauna o plăcere aparentă, apare ca un trandafir care ascunde mulţi ghimpi. 

Rădăcini de spini sunt patimile

Celui ce voiește a dezrădăcina patimile, îi trebuie multe sudori și osteneală.

Iubire de sine este și dorința de a mânca

Iubire de sine este și dorința de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decât îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie să-i dăm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorința și alt lucru este nevoia.

Să nu postești strâmb!

Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un cantonament duhovnicesc, în care credinciosul se luptă cu Piramida lui Maslow, în sensul îndemnului Sfântului Ioan Gură de Aur: „Să fii stăpânul pornirilor tale”. Primul exercițiu al acestui cantonament este mâncarea de post. Odată cu el, primele ispite…

Înlănțuirea păcatelor ‒ vremelnice bucurii înșelătoare

Sunt patru vrăjmași care merg înaintea oricărei întinăciuni a demonului: înșelarea, uitarea, trândăvia și pofta cea rea.

Cine iubește cu adevărat este fidel și credincios celuilalt

„Iată femeia ta!”, „Acesta este bărbatul tău!” Auzim asta în Taina Cununiei: „bărbatul tău” și „femeia ta”. E aici un fel de a fi al celuilalt, care nu este posesie, ci apartenență liberă. Sunt a ta, pentru că liber mă dăruiesc unei persoane libere. Pentru că mă dăruiesc ție, sunt a ta, și pentru că te dăruiești mie, ești al meu. Nu e posesie, ci dăruire. Nu ești obiect, ci dar viu și liber! Așadar, legământul pe care-l fac, în fața lui Dumnezeu și cu puterea Lui, este un legământ al credincioșiei.

Ca și cum n-ar exista moartea și viața pământească ar dura veșnic

Trupul trebuie tratat astfel încât să ne slujească fără prea mari probleme în intervalul de timp care ni s-a dat. În mod semnificativ, el o face cu atât mai ușor cu cât nu îi dăm mai mult decât are efectiv nevoie.

Mâncarea de prisos îngreunează nu doar trupul, ci și sufletul

Cel înfrânat micşorează patimile, iar cel neînfrânat înmulţeşte poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multă mâncare, cu atât e mai sălbatică pofta.

Pagini