Părintele Paisie Aghioritul - Monahul și înlesnirile contemporane

- Gheronda, trebuie să folosească monahul înlesnirile vieții moderne?

- Să caute întotdeauna să le folosească ceva mai puțin decât le folosește lumea. Pe mine mă odihnește să folosesc lemne pentru încălzire, pentru gătit și pentru lucrul de mână. Când însă vor dispărea lemnele și vor fi greu de găsit - în ritmul în care merge acum comerțul cu pădurile noastre – atunci voi folosi iarăși ceva mai puțin decât lumea, sobă cu petrol sau nu știu ce alt mijloc de încălzire ieftin și smerit, aragaz pentru gătit, ș. cl. 

- Cum poate cineva aprecia dacă un lucru este absolut necesar pentru chinovie?

- Dacă cineva gândește călugărește, poate cu ușurință să afle aceasta. Dacă nu gândește călugărește, toate sunt absolut necesare și după aceea devine ca un mirean sau chiar mai rău decât un mirean. Ca monahi ar trebui să trăim, cel puțin în ceea ce privește lucrurile materiale, la un nivel mai scăzut decât trăiam în lume, iar nu să am lucruri mai bune decât aveam acasă la mine. În mod normal, mănăstirea ar trebui să fie mai săracă decât casa mea. Acest lucru îl ajută lăuntric pe monah și ajută și lumea. Așa a rânduit Dumnezeu să nu afle oamenii odihnă în aceste lucruri materiale. Dacă pe mireni îi chinuie acest progres lumesc, cu cât mai mult pe monahi! Dacă m-aș afla într-o casă bogată și mi-ar spune gospodina „Unde vrei să te găzduiesc, ca să fii mulțumit? În salon cu mobilele de preț sau într-un grajd unde am vreo două capre?” Sincer să spun, eu aș simți mai mare odihnă acolo în staul, cu caprele. Pentru că atunci când am început viața de călugăr, nu am plecat din lume, ca să găsesc o casă mai bună, un palat. Am pornit de la ceva mai rău decât aveam acasă. Altminteri, înseamnă că nu fac nimic pentru Hristos. Dar gândirea de astăzi este aceasta : „Bine, îmi vor spune, dacă vei locui într-un palat, cu ce se va vătăma sufletul tău? Acolo în staul va mirosi urât, în timp ce într-un palat poți simți chiar bună mireasmă, vei putea face chiar o metanie”. Trebuie însă să existe o simțire duhovnicească a lucrurilor. Vezi, în busolă este o săgeată magnetizată și un alt magnet, iar săgeata se rotește după magnet. Hristos este magnetul, dar trebuie și noi să ne magnetizăm puțin ca să ne întoarcem după El.

În vechime câte dificultăți erau în chinovie! Îmi amintesc că în bucătărie era un cazan mare și aveau și o manivelă pentru a-l ridica. Aprindeau focul cu lemne ca să gătească. Era când foc puternic, când foc mic, se prindea mâncarea. Când se prindeau peștii, aveau o răzuitoare de oțel cu care îi desprindeau. Haide apoi să adunăm cenușa de la foc și să o punem într-un vas de lut care avea o gaură pe dedesupt și să punem în vas apă ca să se lase la fund leșia și să spălăm farfuriile. Mâinile se făceau aspre.

Iar astăzi multe lucruri care există în mănăstiri, nu se justifică. Am văzut într-o mănăstire că tăiau pâinea cu o mașină! Nu se potrivește deloc. Dacă ar fi vreun bolnav sau vreun slăbănog care nu poate tăia pâinea cu cuțitul și să fie nevoie să o taie el, fiindcă nu este altul care să o facă, atunci se mai justifică, la urma urmei. Dar să vezi acum un bărbat sănătos și robust că taie pâinea cu robotul! Ăsta poate să lucreze la compresor și ia robotul, ca să taie pâinea și i se mai pare și mare ispravă!

Priviți la cele duhovnicești, ca să progresați. Nu vă bucurați de aceste lucruri, mașini, înlesniri și celelalte. Dacă din monahism se va duce duhul nevoinței, viața călugărească nu mai are nici o noimă. Dacă punem confortul mai presus de călugărie, nu vom face progrese. Monahul fuge de confort, fuge de înlesniri pentru că acestea nu îl ajută duhovnicește. În viața lumească oamenii sunt îngreunați de prea multe înlesniri, darmite monahii ! Monahului, chiar dacă ar afla odihnă în acestea, nu i se potrivesc comoditățile. Să nu căutăm confort. De multe ori la ascultare ne îndreptățim că avem mașini sau diferite alte înlesniri, ca să se facă treaba mai repede și astfel, chipurile, să ne valorificăm timpul pentru cele duhovnicești, dar în final nu facem decât să ne trăim viața cu neliniște, ca niște mireni, iar nu ca niște călugări. Când s-au dus la o mănăstire niște călugări tineri, primul lucru pe care l-au făcut, au luat fierbătoare electrice, ca să aibă timp de cele duhovnicești și după aceea stăteau cu orele și discutau. Adică, nici vorbă să folosească înlesnirile, ca să câștige timp pentru cele duhovnicești ! Astăzi cu aceste înlesniri și comodități câștigăm timp, dar timp de rugăciune nu mai avem!