Săgeata vânătorului de păsări doboară uliul din înălţime, la fel şi monahul prin mândrie cade din ceruri. Vinul amestecat cu apă caldă este mai bun la gust, iar faptele monahului sunt mai bine primite, când sunt amestecate cu învăţăturile credinţei şi cunoştinţa adevărată. Untdelemnul se separă de apă şi postul spurcat al celui nedrept nu se apropie de Dumnezeu. Leul rage după pradă, aşa şi pizma monahului, spre răpirea aproapelui. Ţapul păros se arată bun la vedere, la fel şi tina monahului, prin slavă deşartă. Oaia care sare pe alături are lâna nefolositoare celui ce o are, şi monahul tuns fără psalmodie nu se va zidi în Dumnezeu. Stea de stea se deosebeşte în slavă după vederea luminii, la fel şi monahul se deosebeşte de fraţi prin îndreptarea covârşitoare a virtuţilor. Trestia plecată de vânt rămâne nevătămată, iar supunerea monahului aşează sufletul în ceruri. Izvorul cel veşnic adapă sufletele multora şi învăţătura monahului virtuos îngraşă oasele bărbaţilor. Casa care are temelie pe stâncă rămâne neclintită la ploaie, la revărsările râurilor şi la vânt, iar monahul întărit pe piatra credinţei se arată încercat să nu se clatine de meşteşugirile înşelării în amăgirea oamenilor.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 51-52)