Ștefan cel Mare și Sfânt, după bătălia de la Războieni, a intrat într-un sat tocmai când aducea preotul un om la groapă. După năsălia mortului nu era lume deloc. Se vede că cel ce murise era sărac, ori n-avea neamuri.

Ștefan Vodă, când a văzut așa, a cumpărat repede niște testemele (prosoape) de-a pus la prapur și lumânări, iar colacii i-a pus într-un coș mare împletit numai cu fire de aur. Coșu-l ducea în urma mortului însuși Vodă și cu un general de-al lui.

Oamenii, când au văzut colacii cei mari și frumoși, au început a se strânge ca de pe loc și ei, mergând după sicriu smeriți și cu capetele plecate.

Ștefan Vodă a început să plângă și să se roage pentru odihna sufletului lui. De-acolo a dat bani celui ce săpase groapa și colacii i-a împărțit preotului, dascălului și groparilor, iar celorlalți oameni nu le-a dat nici o fărâmitură de colac, pentru că n-au venit din capul locului după mort, ci numai de dragostea pomenilor.

(Ștefan cel Mare și Sfânt – portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 84-85)