Ceea ce e valabil pentru postit e valabil şi pentru muncă. Pentru Părinţi munca are un dublu sens: pe de o parte, neîmpovărarea nimănui şi autoîntreţinerea, chiar şi în domeniul sufletesc, întrucât lipsa activităţii duce la lâncezeală şi plictis. Iar, pe de altă parte, posibilitatea de a putea împărţi celor mai săraci o parte, prin asta unii Părinţi înţelegând jumătate din câştigul obţinut. Aceşti „mai săraci" sunt toţi aceia care, din cauza bolii, vârstei, imposibilităţii de muncă, neîndemânării, lipsei de capacităţi etc. nu se mai ajung, din vină proprie sau nu.

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 102-103)