Din pricina folosului, cum nu se poate mai mare, pe care îl aduce rugăciunea scurtă, cu luare-aminte, adunată, Sfânta Biserică îndeamnă pe fiii săi să se deprindă la bună vreme cu o oarecare rugăciune scurtă. Celui ce s-a deprins cu o altfel de rugăciune îi este lesne să se roage în orice loc şi în orice vreme: poate striga către Dumnezeu şi călătorind, şi stând la masă, şi lucrând, şi aflându-se în societate.

Când nu poţi să te rogi cu gura, te poţi ruga cu mintea, în această privinţă e limpede cât de îndemânoasă e rugăciunea scurtă: când ai treabă, lesne poţi pierde noima şi firul unei rugăciuni mai întinse, în timp ce rugăciunea scurtă se păstrează neştirbită întotdeauna. Lăsându-o pentru o vreme, putem să ne întoarcem la ea fără vreo greutate.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Editura Sophia, București, 2003, p. 8)