În partea de vest a județului Iași, la o distanță de 18 km de Târgu Frumos și de 21 km față de Roman, pe partea stângă a drumului E583 dinspre Iași spre Bacău se află Mănăstirea Miclăușeni, o minunată oază de recreere. În vecinătatea ei se ridică un splendid castel al Sturzeștilor, adăpostit într-un impresionant parc dendrologic cu specii rare de pomi și iazuri de pește. Ea este așezată pe malul stâng al râului Siret, la marginea podișului Strunga, unde sunt dealuri însorite, păduri seculare și ogoare fertile.

La începutul secolului XX, locuia la castel Ecaterina Șerban Cantacuzino, născută Sturza, ultima descendentă a familiei Sturzeștilor de la Miclăușeni. Tatăl ei, George, moare în 1909, soțul, Șerban –în 1918, iar mama, Maria, în 1937, moment din care întreaga avere îi rămâne ei, spre administrare și chivernisire.

Donarea moșiei Miclăușeni către Episcopia Romanului

În 1944, frontul era aproape. Ecaterina părăsește castelul și pleacă în refugiu cu un convoi de trăsuri. La sud de Bacău (Răcăciuni), apar trupele sovietice și ea se reîntoarce la Roman, unde se stabilește la adresa Str. Cantacuzino Pașcanu, Nr. 6. Între timp, castelul, cu vestita și prețioasa lui bibliotecă, este devastat. În această situație, Ecaterina decide ca tot ceea ce mai rămăsese, adică moșia, castelul cu clădirile anexe, biserica și parcul, să fie donate Episcopiei Romanului, pentru a se înființa aici o mănăstire.

Ecaterina înaintează o cerere către Episcopia Romanului, în care își exprimă următoarea dorință: „În îndeplinirea obligațiunilor mele sufletești și memoriei părinților și strămoșilor mei, am hotărât ca așezarea mea din Miclăușeni: parcul cu toate așezările sale în tot cuprinsul său și biserica – proprietatea mea și ctitorie a părinților și strămoșilor mei – să le închin Sfintei noastre Biserici Creștine Ortodoxe pentru a se da ființă unei mănăstiri de maici, care să fie loc de închinare și păstrare a datinelor credinței noastre strămoșești”.

Pomenirea moșilor și strămoșilor până la sfârșitul veacurilor

În acest sens, Ecaterina dorește să se ia toate măsurile de ducere la îndeplinire a acestei hotărâri a ei. Mai cere ca această „danie” să fie „o podoabă” a Episcopiei, adică cea mai frumoasă mănăstire a eparhiei, ceea ce, de altfel, se și reușise la acea vreme. La rândul ei, Ecaterina va ajuta, până la sfârșitul vieții, prin toate mijloacele de care dispunea. Finalul cererii arată multa evlavie și smerenie a celei ce cobora dintr-o străveche, ilustră și bogată familie boierească: „Cu închinare și plină credință, în sprijinul Prea Sfinției Voastre, vă cer binecuvântarea și închei, supusa fiică sufletească, Ecaterina Ș. Cantacuzino n. Sturza”.

Din aceste rânduri reiese câtă cinstire și recunoștință purta Ecaterina părinților și strămoșilor ei, socotind ca o obligație sufletescă să doneze toată averea în memoria lor, pentru realizarea unui scop suprem: pomenirea lor până la sfârșitul veacurilor.

În anii ʼ50, Miclăușenii aparțineau de județul Roman

Ecaterina era conștientă că aceasta se putea realiza numai prin înființarea unei mănăstiri care să înalțe rugăciuni zilnice către Dumnezeu și care să păstreze cu sfințenie tot ceea ce ea hotărâse.

Parcă prevedea situația sumbră care avea să se abată peste țara noastră, când, sub regimul comunist, Biserica va suferi grele încercări. Ce se întâmpla dacă ea nu salva în felul acesta moștenirea ei? Probabil aici, acum, totul ar fi fost ruinat sau, în cel mai fericit caz, ar fi fost un punct de atracție turistică, știind că prin anii ’60 au fost câteva intenții de felul acesta, la care s-a renunțat ulterior.

Trebuie menționat faptul că, până prin anii ʼ50, Miclăușenii aparțineau de județul Roman, respectiv de Episcopia Romanului, și din această cauză donează acesteia averea sa, și nu Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Astăzi mănăstirea se află în județul Iași, respectiv sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Găsirea unei starețe vrednice și a unui preot cu experiență

După primirea cererii, o comisie a Episcopiei a venit la Miclăușeni pentru a cerceta la fața locului ceea ce dorește să doneze Ecaterina. Imobilele erau într-o avansată stare de degradare cauzată de război. După câteva cercetări, comisia a socotit oferta „foarte serioasă și prețioasă” și a propus ca dania să primească avizul Episcopiei, întocmindu-se în acest sens un act de donație. De asemenea, comisia propune găsirea unei starețe vrednice și a unui preot cu experiență, care „să fie pătrunși de măreția sarcinii” ce-i așteaptă și să poată realiza o operă unică în eparhie. În această privință cer și un ajutor financiar substanțial din partea Eparhiei, fără de care „nu se poate face un început serios”.