Pus sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, dar și a Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani, lăcașul de rugăciune al Mănăstirii Bisericani a primit veșmântul sfințirii. Nouă biserică se află lângă istoricul paraclis al aşezării monahale. Lucrările de construcție au avut loc în ultimele două decenii sub coordonarea părintelui stareţ, protosinghelul Serafim Mihali.

După înconjurarea lăcașului, stropirea zidurilor cu apă sfințită și ungerea lor cu Sfântul și Marele Mir, clericii au binecuvântat și pecetluit Sfânta Masă, iar credincioșii prezenți au rămas să se închine, conform tradiției, în Sfântul Altar.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de PS Episcop Macarie al Europei de Nord, care a amintit faptul că în această zi de sărbătoare sihaștrii se bucură alături de credincioși:

Mă bucur și sunt foarte emoționat fiindcă sunt în slujire euharistică astăzi, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cu Preasfințitul Părinte Veniamin, împreună cu preoții, diaconii, viețuitori în cinul monahal, surori și frați pelerini de pretutindeni, adunați aici la Mănăstirea Bisericani, la această frumoasă sărbătoare, când noua biserică de zid a îmbrăcat haina cea luminoasă a sfințirii. Toți sihaștrii care s-au nevoit în aceste locuri, în mod deosebit aici la Bisericani, se bucură astăzi și sunt alături de noi. Îi rugăm pe Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac, și toți cei care s-au nevoit la Bisericani, să ne învrednicească și pe noi să ne bucurăm așa cum se bucură ei astăzi în Raiul desfătării, luând parte de vederea lui Dumnezeu. De această vedere s-a învrednicit și orbul din naștere, care a fost tămăduit de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Spre final, PS Veniamin al Basarabiei de Sud a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat O nouă biserică la Mănăstirea Bisericani:

Cu prilejul sfințirii noii biserici a Mănăstirii Bisericani, dorim să exprimăm împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, aprecierea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfășurat aici cu multă osteneală și iubire jertfelnică.

Totodată, felicităm întreaga obște monahală a Mănăstirii Bisericani, pe toți ctitorii și ajutătorii ei, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate creștină și demnitate românească.

Sărbătoarea sfințirii noii biserici a Mănăstirii Bisericani ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință a sfinților și să o transmitem generațiilor viitoare, unind credința cu rugăciunea, hărnicia cu dărnicia, sfințenia cu slujirea semenilor, ca să trăim și să transmitem în jurul nostru lumina Învierii lui Hristos și bucuria mijlocirii Maicii Domnului și a tuturor sfinților.

În semn de binecuvântare pentru întreaga activitate, părintele stareț Serafim Mihali a primit din partea Patriarhului României Ordinul „Maica Domnului – Rugătoarea”, precum și o cruce de binecuvântare pentru Altarul noii biserici sfințite. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan i-a acordat părintelui protosinghel „Crucea Moldavă”.

În încheiere, Părintele Mitropolit a transmis un gând de binecuvântare, afirmând totodată că prin pelerinajul la sfintele mănăstiri, omul îl poate ruga pe Dumnezeu să-l ajute să facă voia Lui:

Venind în sfintele mănăstiri ascultăm parcă mai pe îndelete cuvântul Domnului, preluat de Proorocul David care zice: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!”. Venind la sfânta mănăstire poate ne oprim și noi pentru o clipă din iureșul iarmarocului celui de jos. Opriți-vă și cunoașteți în primul rând pe Dumnezeu. Noi, oamenii, de foarte multe ori, îl înlocuim pe Dumnezeu din viața noastră prin noi înșine. Uneori parcă suntem niște mici dumnezei, înlăturându-l pe Dumnezeul cel Adevărat, zicând că suntem mari, suntem sănătoși, suntem deștepți, nu avem nevoie de Dumnezeul cel Atotputernic. Mănăstirea te învață să cunoști că Unul este Dumnezeu – Iisus Hristos. Noi, slugi netrebnice, care încercăm cât încercăm să facem voia Lui. Venind la mănăstire cunoaștem de asemenea, poate mai mult, păcatul din noi. Fiind jos, în vale, privim mai mult la păcatele altora. Poate aici, la mănăstire, într-un moment de reculegere, ne uităm în noi înșine, în viața noastră, în sufletul nostru, și constatăm cât de mult păcat am adăugat de-a lungul vieții noastre. La sfânta mănăstire ne gândim să împlinim ceea ce este cel mai necesar în viață: să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm noi înșine.

Prima așezare monahală,  o biserică din lemn înălțată în anul 1492

Originea vieţuirii monahale de la Bisericani se regăseşte în urmă cu mai bine de 500 de ani. Ieroschimonahul Iosif Sebastian, de la Mănăstirea Bistriţa, a plecat la Sfântului Mormânt al Domnului, după care a devenit pustnic vestit în pustiul Iordanului. În jurul lui s-au adunat încă cincisprezece călugări români şi doi greci, trăind în rugăciune în peşteri din valea Iordanului. Năvălind arabii în Ţara Sfânta, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi s-a întors la Bistriţa. Negăsind aici liniştea necesară vieţii spirituale, s-a retras pe un munte înalt din apropiere (care s-a numit Muntele lui Iosif, iar mai târziu Muntele Bisericanilor), nevoindu-se în peşteri de piatră sau bordeie din lemn şi pământ.

Înmulţindu-se ucenicii, Cuviosul Iosif a înălţat o biserică din lemn în anul 1492, în apropierea peşterii mari ale cărei urme se mai văd şi azi la circa 200 metri spre sud de biserică. Mai târziu a fost numit Schitul Bisericani, adică al evlavioşilor, pentru că monahii se rugau neîncetat cu post şi lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat rânduiala slujbei neîntrerupte, împărţind călugării în trei cete, fiecare ceată slujind trei ore, după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol. La vremea aceea, era singura mănăstire cu această rânduială din ţara noastră.

Cuviosul Chiriac, cel care petrecea iarna cu trupul gol

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peșteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur timp de 60 de ani. Vara și iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputințele firii și ispitele diavolului. Pe acest cuvios l-a cunoscut și Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaște.

Este cunoscut ca fiind unul dintre marii sihaștri din Munții Carpați, având o viață pilduitoare: trăirea în desăvârșită lepădare de sine, smerenie și în neîncetată rugăciune. Și-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinții români, cinstiți de popor. Moaștele lui au fost așezate în peștera în care a trăit, peșteră ce se poate vedea și astăzi și în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din țară, sfintele moaștele au fost împărțite.