Când suntem clevetiți sau nedreptățiți fie de către oamenii superficiali, fie de cei vicleni, care au răutate și strâmbă și adevărul, dacă putem, este bine să nu dorim să ne îndreptățim atunci când nedreptatea privește numai persoana noastră. Nici să spunem: „Să le răsplătească Dumnezeu!”, pentru că și aceasta este tot blestem. E bine să-i iertăm din toată inima noastră și să rugăm pe Dumnezeu să ne întărească, astfel încât să putem ridica greutatea clevetirii și să continuăm viața duhovnicească pe cât putem în ascuns. Oamenii care au ca tipic să judece și să osândească pot continua să ne nedreptățească, deoarece în felul acesta ne pregătesc mereu cununi de aur pentru viața cea adevărată. Firește, cei ce sunt aproape de Dumnezeu niciodată nu pot fi blestemați, pentru că nu au răutate, ci numai bunătate și orice ar arunca cineva asupra acestor oameni sfințiți, se sfințește, iar ei simt o bucurie mare și tainică.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 108-109)