Un frate oarecare mi-a povestit mie, zicând: „Am avut un unchi care era argintar şi, lepădându-se de lume, s-a făcut monah. Iar la bătrâneţile lui a venit la dânsul un mirean oarecare, alexandrin de neam, pietrar cu meşteşugul, vrând să se facă monah. Deci, l-a primit pe el bătrânul în mănăstirea sa, iar după câtăva vreme a făcut bătrânul pe frate să ia sfântul chip, după care nu a mai fost ascultător bătrânului. Îi dăduse lui bătrânul două chilii, şi se împătimise fratele faţă de lucrul său, ziua şi noaptea lucrând pietrăria, pentru că se căuta în locul acela. Şi de nimic altceva nu se îngrijea, nici de rugăciune, nici de pravilă, fără numai de lucru, fiind stăpânit de iubirea de argint.

Deci, cucernicul bătrân îndemna pe frate, zicând: «Frate Paladie, vino să facem grădină». Iar el răspundea: «Du-te şi voi veni», şi nu se ducea, ci se lenevea. Iarăşi îi zicea lui bătrânul: «Frate Paladie, vino să facem pravila». El iarăşi răspundea: „Du-te şi voi veni”, şi nu se ducea, ci trecea cu vederea. Bătrânul avea cu sine trei fraţi: doi orbi, iar al treilea era prost; şi când făcea bătrânul puţină fiertură, Paladie, aducând cu sine pâine, mânca împreună cu dânşii şi aşa iarăşi mergea la lucrul său. Deci, sfântul bătrân, ruga pe frate, sfătuindu-l să nu fie fără luare aminte de mântuirea sa, iar el se lenevea sfătuirii celei bune a bătrânului şi, lăsându-l pe el, a ieşit să locuiască singur, fiind întru nefrica de Dumnezeu.

Şi aşa, neluând aminte la viaţa sa, nesuferind a fi întru supunere, nici singur locuind a se îngriji de mântuirea sa, ci desăvârşit depărtându-şi mintea de ajutorul lui Dumnezeu şi de la aşteptarea sfinţilor, mai pe urmă, fiind stăpânit de dracul, şi-a pierdut mintea. Şi nu mai putea nici mâna să o mai ducă la gură, ci de alţii era hrănit, ca pruncii. Încă nici pe om nu-l mai cunoştea, iar mucii şi balele îi curgeau pe barbă. Dacă s-au înştiinţat surorile acestuia de întâmplarea lui, l-au luat la dânsele, că erau fecioare (adică monahii). Şi, luându-l, l-au încuiat în casa de pravilă a mănăstirii. El se târa pe şezut prin toată casa cea de pravilă, iar când venea preotul pentru slujbă, îl rugau pe el să facă rugăciune pentru dânsul, ca să facă Domnul milă cu el. Şi petrecând în această pedeapsă un an, întru acestea s-a săvârşit”.

Iată ce face nefrica de Dumnezeu! Iată ce pricinuieşte nesupunerea şi lenevirea! Iată la ce sfârşit a dus neascultarea!

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 147)