În scrisoare ți-am descris strădaniile și cercetarea pe care ai făcut-o asupră-ți și, biruită fiind de mulțime de patimi și neputințe, te tulburi. Din acestea se vede că vrei să afli în tine despătimirea și cu aceasta vrei să te mângâi, punându-ți în ea nădejdea mântuirii. S-ar putea întâmpla ca toate patimile să te părăsească, fără numai un singur lucru care le-ar putea covârși pe toate celelalte, și anume mândria. Nici nu observăm cum se strecoară înlăuntrul nostru și ne este destul pentru pierderea sufletului, darămite având și alte păcate și patimi prin care suntem luptați neîncetat de draci cu tot felul de ispite pământești. În această luptă suntem uneori învinși, alteori - învingători, iar Dumnezeu ne ajută sau ne părăsește după măsura smereniei sau a mândriei pe care le avem în suflet. Cum dar vom ajunge la smerenie, dacă nu ne vom prihăni și căi pentru fărădelegi, socotindu-ne mai prejos decât toți cu gândul și simțirea? De aceea, dacă ni s-ar lua această luptă, adică lupta cu patimile, și dacă n-am mai fi biruiți de ele, rămânând într-o părută despătimire, unde am ajunge? Vom ajunge să ne încântăm cu propria sfințenie, care este mai amară decât căderile urmate de pocăință. Când vei fi la mănăstire, fii sigură că lupta se va înteți, pentru ca să ne cunoaștem neputința și pentru smerenie. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 15)