Altă dată, cum mă aflam în chilia cuviosului, am găsit prilejul să dezleg o nedumerire a mea în legătură cu oamenii de rasă neagră. Mă gândeam dacă este vreo legătură între suflet și culoarea trupului lor. Nu cumva sunt lepădați de Dumnezeu? Deoarece, îmi închipuiam că nu sunt în neamul lor oameni care să se nevoiască și să se mântuiască. Nu auzisem niciodată despre vreun negru care să fi plăcut lui Dumnezeu. Îți voi răspunde, mi-a zis sfântul. Etiopienii, după neam, se trag din Sim. Și din neamul lor sunt mulți pe care Dumnezeu i-a chemat întru împărăția Lui. Ba și cu minuni au strălucit dintre ei. (…) Când trăia iubitorul de Hristos împăratul Constantin, am vizitat ținutul de lângă mare unde se afla o chinovie. Cum vorbeam cu frații despre lucruri duhovnicești, a venit vorba despre negri, că pe foarte mulți dintre ei i-a proslăvit Dumnezeu. Atunci un frate cu numele Haritide mi-a zis: “Eu am cunoscut un negru care a fost mare ascet. Și, fiindcă toți doreau să afle despre nevoințele sale aspre, Haritide a început așa: Într-o zi văd un om negru șezând lângă un butuc de viță. Avea lângă el un vas plin cu apă și puține ierburi sălbatice pe care le mânca. L-am observat mai multe zile, mereu, și m-am minunat de viața lui aspră; pentru că într-o lună de zile nu a schimbat apa din vas, deși se stricase și se împuțise. De mai multe ori l-am rugat să mă lase să-i schimb apa și să-i aduc puțină pâine, dar nu a fost cu putință. Stătea mereu în același loc în tăcere și toată noaptea cânta și se ruga. În timpul verii, când se încălzea foarte tare, mergea la malul mării, stătea pe o piatră și-l ardea soarele toată ziua. Când mergea cineva să-l vadă, el o făcea pe nebunul și zicea: „Da, da, știu că ai venit să mă omori, dar te vede Dumnezeu de sus" și arăta cu degetul spre cer.” De aceea, să nu socotești că ei sunt lepădați de Dumnezeu, ci precum via face struguri și albi și negri, tot așa și Dumnezeu a creat pe oameni, unii albi, alții negri, alții galbeni. Asemenea aș zice, că și pământul este de multe feluri.

(Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004, p.69)