Există la apostol ideea potrivit căreia Domnul împărăţeşte: să se supună sub picioarele Lui toţi vrăjmaşii Lui. Iar când toţi aceştia se vor supune, atunci şi Însuşi Fiul Se va supune Celui ce a supus Lui toate, şi va fi Dumnezeu toate întru toate (I Cor. 15, 28).

Aici se vorbeşte despre Domnul ca despre Dumnezeu – Omul. Reaşezătorul celui căzut şi Mântuitorul celui pierdut, este arătată o anumită trăsătură a înnoirii ce va să fie a lumii – dar în ce constă esenţa ei nu putem pătrunde cu mintea. Nu putem pătrunde în ce va sta această supunere a Fiului, Care şi acum face totul după voia Tatălui, şi potrivit deofiinţimii cu El nu poate face altfel. Nu putem pătrunde nici ce înseamnă: va fi Dumnezeu toate întru toate. Aceasta presupune, fără urmă de îndoială, o luminoasă bună-fiinţare atotcuprinzătoare a tuturor făpturilor. Ce gând răpitor de îmbucurător!

Dar iadul? Ce va fi cu puterile necurate şi cu nenorociţii de păcătoşi osândiţi? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ei vor fi dincolo de hotarul acelei lumi în care Dumnezeu va fi toate întru toate. Şi acolo va fi Dumnezeu, dar numai cu puterea şi cu dreptatea, pe când aici şi cu fericirea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 34)