La anul 1963, în dimineaţa aceea a atacurilor turco-cipriote în martiricul Cipru, când a intrat paraclisierul în sfântul lăcaş din Mandamados ca să aprindă candela arhanghelului, a văzut cu uimire că întreaga icoană lipsea de la locul ei.

Această neaşteptată dispariţie a provocat nelinişte poporului evlavios, ţinând o săptămână. După un timp, icoana se găsea din nou la locul ei, precum dispăruse. Într-o dimineaţă de iarnă, paraclisierul bisericii din Mandamados a auzit tropăit de cal. A ieşit afară şi vede un tânăr care abia descălecase, ţinând pe umerii lui un berbec. Au intrat împreună în biserică, tânărul înaintând către icoana începătorului de oşti (a arhanghelului), a înjunghiat acolo berbecul şi a aprins o făclie egală cu statura lui. După aceea a îngenuncheat, s-a închinat la icoană şi a privit cu ochii plânşi şi buzele tremurând faţa zugrăvită a arhanghelului.

- Acesta este salvatorul meu, se întoarce şi zice confuz paraclisierului. Acesta m-a salvat din mâinile turcilor.
- Spune-mi, băiatul meu, ce ţi se întâmplă? a întrebat cu interes acela, pe când ieşeau din biserică.
- În ultimele bătălii cu turcii, a început tânărul, am fost luptător în Cipru. Era în miez de noapte a zilei de 12 august, când ne-au atacat tunurile turcilor. Eram întotdeauna în apărare deoarece ştiam ce viclean duşman era în faţa noastră. Ne încurcau puţin tragerile armatei marine turceşti, dar nu ne-au vătămat deloc aviaţia lor. În câteva ore am controlat situaţia şi am pornit în recunoaştere. Parcă aveam la picioare aripi. I-am luat în coloană şi i-am vânat. Încă puţin şi i-am fi aruncat în mare.

Pe când alergam cât ne ţineau picioarele, din cauza entuziasmului şi aproape de neoprit, văd dintr-o dată în faţa mea, la cinci metri distanţă, apărând o formă fără dimensiuni normale. M-am oprit pe loc şi atunci... în umbră am desluşit să văd o mitralieră turcească. Am văzut apoi ţeava mitralierei că se îndreaptă către mine şi neavând unde să mă ascund, am căzut cu faţa la pământ, acoperindu-mi bine capul cu casca.

- Arhanghele, salvează-mă! am zis eu şi imediat mi-a venit în faţa ochilor tatăl meu, care s-a salvat prin minune de moartea care îi era sigură, promiţându-i începătorului de oşti un berbec. Arhanghele al meu, salvează-mă! am murmurat din nou, făcând şi eu aceeaşi fâgăduială.
În acelaşi moment, un zgomot asurzitor mi-a luat auzul aproape în întregime.

- M-au lovit! m-am gândit şi mi-am adus aminte de persoanele mele cele mai iubite... După aceea am simţit cum cineva mă atinge şi caută să mă ridice. Erau ai noştri.

- Te-ai lovit? Cum te simţi? am auzit nedesluşită vocea lor. M-am pipăit, dar nu am găsit nici o rană. Atunci mi-am adus aminte de mitralieră. M-am uitat într-acolo dar nu am văzut nimic. - Exact aici, am strigat eu, a existat mitraliera turcească. Ne-am dus aproape, am cercetat, dar nu am găsit-o. În locul în câre stătea mitraliera, existau acum ţăndări şi o gaură uriaşă. Se vedea cum în clipa aceea de criză a mea vreun obuz sau brand a făcut ţăndări mitraliera turcească, pe când în acelaşi timp o putere de sus m-a păzit cu totul minunat fără să am nici o rană de la explozie.

Paraclisierul, care până acum ascultase uluit, mi-a vorbit:

- Da, băiatul meu, acesta a fost arhanghelul. Acesta te-a salvat. De atunci, de când cu luptele din Cipru, s-a pierdut icoana o săptămână de zile. Tânărul era tulburat. A îmbrăţişat cu privirea lui icoana arhanghelului şi ochii lui se umpluseră de lacrimi. Era încă un “mulţumesc” pentru salvarea lui nesperată.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 186-188)