Neştiinţa, îngustimea, mentalitatea sectară, sunt o rană a minţii noastre, pe care trebuie s-o tămăduim. Trebuie să încercăm, că se poate. Cei care au probat, au reuşit şi cu mult folos s-au ales. Aşa a făcut Iisus şi toţi Sfinţii Lui, şi aşa ne-a învăţat El ca să ne ferim de aceste îngustimi, ca pe unii ce ne socotim “ai Lui prieteni, dacă facem ce ne porunceşte El” (Ioan 15, 14), şi: “frate, soră şi mumă” (Matei 12, 50) ne numeşte Domnul, pe acei care facem voia Tatălui.

Mamona nedreptăţii are un mare apărător: viţelul de aur, care împunge pe toţi cei ce-ar încerca să o risipească la săracii lumii. Stăpânul viţelului face pâră la Dumnezeu asupra iconomilor nedrepţi, care însă, risipind viţelul prin iubirea de oameni, s-au făcut mai înţelepţi decât fiii luminii.

Bietul Dumnezeu, săracul, n-are unde să-Şi plece capul, că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. Cine ştie, dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture  toate gândurile cu mamona lor cu tot. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor, mai mult ca din actul de proprietate. Deci, când clatină Dumnezeu mamona, e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni, şi le cere socoteală; a zis doar: “Fii celor săraci ca un Tată!”. Deci, fiind în drepturile absolute peste valoarea economică, poate să-şi pună iconomi pe cine vrea, chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 5, Editura  Credinţa strămoşească, 2006, pp. 46-47)