Fraţilor, nici o oprire nu are cel ce vrea să se mântuiască. Nici o îndreptare nu-l ţine să nu se izbăvească, măcar de va cădea în păcatele cele mai mari şi mai grele. Şi că este cuvântul acesta adevărat, am multe mărturii de spus.

Una din cele multe este aceea a lui David, căpetenia tâlharilor, care s-a citit în ziua Vinerii, la noi. Că s-a arătat, în ce chip era mai înainte ucigaş de oameni şi cu alte răutăţi grele însărcinat şi cum, căindu-se şi venind spre pocăinţă lui Dumnezeu prin cinul călugăresc, atât s-a îmbunătăţit, încât şi pe cei care îi avea diavolul supuşi şi osândiţi spre chinuri i-a mântuit. Pentru că a zis către el îngerul: “Davide, Davide, Dumnezeu a iertat păcatele tale şi de astăzi înainte vei fi făcător de minuni”. Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a arătat asupra lui, că nu numai că l-a iertat de atâtea ucideri mari ce făcuse, ci făcător de minuni l-a arătat. Voieşti să vezi şi altul? Află de Manase, care cincizeci şi doi de ani a făcut pe evrei să se închine idolilor şi apoi, pocăindu-se din toată inima, nu numai că s-a mântuit, ci şi peasnă (cântare, psalm, imn) a scris şi a cântat-o lui Dumnezeu, care şi până în ziua de astăzi se cântă în biserica lui Dumnezeu. Aşijderea şi cei ce au căzut în patima dragostei trupului şi s-au căit. Câţi şi câţi au fost, că nu au număr. Unul din ei a fost şi proorocul David, ca şi el a căzut în păcat de desfrânare şi de ucidere, dar, pocăindu-se, a luat iarăşi darul proorociei. Aşijderea şi Maria Egipteanca din patima fără de saţiu a desfrânării a ajuns la vieţuire îngerească şi s-a învrednicit şi de darul proorociei. Pentru aceea nici o piedică nu poate găsi omul ca să se pocăiască, ci numai de va vrea să se pocăiască, află mântuire.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvinte duhovnicești, Editura Episcopiei Alba Iulia, 1994, p. 78)