Unul dintre fiii duhovniceşti, Andrei, băiat bine pregătit, a predat anul trecut un semestru Istoria Religiilor la Universitate. În septembrie a plecat la Moscova cu un grup, iar în Gara de Nord l-au jefuit nişte vagabonzi şi l-au dezbrăcat. Însă, cu ce-a mai rămas pe el şi cu ce l-a mai ajutat grupul a ajuns la Moscova. De acolo m-am pomenit cu un telefon; mai apoi cu o scrisoare tocmai din China: părinte, cu mâna pe inimă vă spun: am stat de vorbă cu oamenii. Nu mă aşteptam ca oamenii, din punct de vedere religios, să fie atât de înapoiaţi. Nu-i vorba de Istoria Religiilor, ci de Istoria ereziilor. Chipul lui Dumnezeu în om nu e distrus, darul lui Dumnezeu e de nedistrus. Mintea nu mai desluşeşte foarte clar între bine şi rău. Inima se mai perverteşte, voinţa mai slăbeşte, dar nu e distrus. Şi atunci în nicio religie, în niciun om din lume nu e distrus chipul lui Dumnezeu.

Fiul risipitor, gândiţi-vă, la un moment dat a ajuns în foame şi, părăsit de toţi prietenii lui de petreceri, şi-a venit în sine. Aici e o speranţă universală. Adâncul din noi nu e distrus pentru toţi: e o speranţă. Şi şi-a adus aminte de tatăl şi de pâinea tatălui: „Câţi argaţi ai tatălui meu au pâine din destul, iar eu mor de foame aici"! Căinţa înseamnă întoarcere. Unde? La Tatăl. În această viziune, în fiecare religie e păstrat ceva din revelaţia primordială. Mircea Eliade spune că există o tradiţie originară la rădăcina umanităţii, a tuturor religiilor. S-a alterat adevărul. Demonul a promis: „Veţi fi ca nişte dumnezei!". Demonul nu face dumnezei, demonul face idoli. Numai Dumnezeu îndumnezeieşte. Dar nicio cădere nu este radicală, însă pentru ortodox, el ştie, sfintei noastre credinţe ortodoxe nimic nu-i lipseşte, decât să fie cunoscută, iubită şi trăită.

Am certitudinea mântuirii în Ortodoxie. Iar în ce priveşte pe ceilalţi, eu nu sunt judecător, ca eu să decid mântuirea lor. Numai Dumnezeu decide. Iar Mântuitorul spune: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt". Ştiu că în Ortodoxie am plinătatea credinţei şi adevărul luminos şi curat al sfintei credinţe şi certitudinea mântuirii. Şi nu judec pe nimeni, pentru că nu decid eu dacă alţii se mântuiesc sau nu. Eu cunosc hotarele Bisericii dar nu pot pune hotare harului lui Dumnezeu şi mântuirii.

(Pr. Constantin Galeriu, Cruce şi Înviere în credinţa şi viaţa ortodoxă - Conferinţele ASCOR Iaşi, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 66-67)