În luptă există comandanţi şi căpitani care îi învaţă, îi povăţuiesc şi îi încurajează pe soldaţi pentru a purta lupta cea bună împotriva vrăjmaşului. Tot aşa şi în lupta duhovnicească, comandanţii sunt preoţii şi povăţuitorii care îi întrarmează pe creştini împotriva vrăjmaşului diavol cu cuvântul Domnului, îi învaţă şi îi povăţuiesc cum să-i stea împotrivă şi să se lupte. În luptă, inamicul se străduieşte mai întâi de toate să lovească şi să zdrobească pe comandanţii şi pe căpitanii părţii adverse pentru a aduce dezordine şi confuzie în toate trupele şi, astfel, să-i nimicească sau să-i captureze; de înţelepciunea comandanţilor şi căpitanilor depinde integritatea şi bunăstarea trupelor.

La fel şi în lupta duhovnicească, vrăjmaşul diavol se străduieşte mai mult decât orice să-i răpună pe preoţi şi povăţuitori, căci astfel îi poate prinde şi duce la pierzare şi pe ceilalţi creştini. De preoţi, de povăţuitori depinde integritatea şi mântuirea creştinilor. Fără un păstor bun şi înţelept, creştinii sunt ca oile care rătăcesc. Când vrăjmaşul nu poate să-i răpună pe preoţi, atunci ridică împotriva lor oameni care-i fac voia, ca să răspândească zvonuri urâte despre ei şi, astfel, credincioşii să nu mai dea crezare învăţăturii lor. De aceea se întâmplă ca păstorii şi învăţătorii noştri să îndure multe clevetiri, defăimări, hule, prigoană şi exil – despre aceasta dau mărturie toate veacurile. Decât preoţii şi îndrumătorii buni, nimeni nu-l înfurie mai mult pe vrăjmaş. Aceştia distrug împărăţia întunericului şi-i surpă puterea prin cuvântul lui Dumnezeu şi cu puterea Sfântului Duh, răpindu-i din mână preţiosul câştig, adică sufletele creştinilor. De aceea, împotriva nimănui nu se înfurie duhul răutăţii şi nu turbează de mânie ca împotriva preoţilor şi învăţătorilor creştinilor. Astfel, fereşte-te, creştine, să bârfeşti vreun om şi cu atât mai mult pe preoţi, ca să nu fii în acelaşi gând cu diavolul.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 62)