Noe și Hristos
În vechime se spunea despre Noe că el a fost şi osânda, şi mântuirea neamului omenesc.
În vechime se spunea despre Noe că el a fost şi osânda, şi mântuirea neamului omenesc din vremea sa. Şi, într-adevăr, prin faptul că s-a priceput să fie om credincios, curat, în mijlocul unor oameni care îşi pierduseră conştiinţa şi credinţa, el era o osândă pentru cei din jur, pentru că dovedea prin tot profilul său, ca să zic aşa, prin toată viaţa sa, prin toată fiinţa sa, că ceea ce ei socoteau a fi cu neputinţă şi ca atare respingeau este cu putinţă. Acelaşi lucru îl spuneau Părinţii Bisericii despre Mântuitorul Hristos: El este o osândă întrucât ne-a arătat ce este chemat omul să fie şi ce poate fi el cu ajutorul harului dumnezeiesc; şi totodată El este mântuirea noastră.
(Mitropolitul Antonie, Taina Iubirii, Editura Sophia, 2009, pag 36)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro