Potopul din vremea lui Noe rămâne unul dintre cele mai cunoscute episoade biblice, menționat și recunoscut de oameni din diferite tradiții și culturi. Această calamitate a venit ca urmare a îndepărtării oamenilor de Dumnezeu. În acea perioadă, lumea, dominată de păcat și de patimi trupești, a uitat complet de Creator, așa cum găsim în Sfânta Scriptură: „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și toate cugetele și dorințele inimii lor erau îndreptate numai spre rău”. De aceea, Dumnezeu hotărăște pieirea făpturii, de la om până la animale, de la târâtoare până la păsările cerului.

Totuși, în mijlocul acestei lumi stăpânite de păcat, exita un om numit Noe, care era drept înaintea lui Dumnezeu și încă păstra o legătură cu divinitatea. Datorită acestui fapt, Creatorul hotărăște ca el și familia lui să fie salvați de la potop. 

Noe primește porunca să construiască o corabie, primind de la Dumnezeu toate detaliile necesare pentru contrucția ei. Astfel se arată cât de mare este purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de cei drepți, care nu rămân niciodată lipsiți de ocrotirea Sa.

Arca nu este doar o realitate istorică, aceasta devine și un simbol cu profunde înțelesuri duhovnicești, așa cum au tâlcuit-o Sfinții Părinți ai Bisericii. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că, de fapt, această arcă este o reprezentare a Bisericii, iar dreptul Noe Îl preînchipuie pe Hristos. La rândul său, Sfântul Simeon Noul Teolog vede în arcă o prefigurare a Maicii Domnului, iar în animalele adunate în ea simbolul neamurilor păgâne.

Totodată, pe lângă simbolismul văzut mai sus la cei doi sfinți părinți, arca mai poate fi o reprezentare a Sfintei Cruci. În același mod în care Noe și familia lui scapă de potop datorită lemnului, adică a corabiei, așa și noi creștinii am scăpat de robia diavolului prin jertfa lui Hristos pe cruce.

După ce termină de construit corabia, dreptul Noe primește porunca să intre în ea, împreună cu familia sa și cu animalele rânduite de Dumnezeu. Animalele au venit la arcă ascultând, ca odinioară de Adam, pentru că urmau o poruncă divină. În această imagine descoperim că întreaga creație se poate izbăvi prin omul drept, după cum întreaga creație se poate prăbuși din cauza păcatului. Prin grija lui Dumnezeu, corabia a devenit adăpostul în care apoximativ jumătate de an, Noe, familia sa și animalele alese au fost păzite în mijlocul apelor potopului. După acest timp, Noe primește porunca divină de a ieși din corabie.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că, pentru ca Noe să nu fie tulburat de frica unui nou potop la fiecare ploaie, Dumnezeu a încheiat cu el un legământ al păcii, semnul acestuia fiind curcubeul. Curcubeul devine o punte între cer și pământ. Acest act încheiat între Creator și om îl găsim invocat și în cult, mai exact în cererile speciale care se adaugă la Ectenia mare la vreme de necontenire a ploilor: ,,pentru ca să-și aducă aminte de legământul Său cu Noe, și să nu strice cu mulțimea ploii celei fără de măsură…”.

Vedem astfel că aceeași apă, care este izvor al vieții, poate deveni și mijloc de pieire atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu și uită de Făcătorul său.

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997

2. Ioan Mircea,  Prefigurările Crucii în Vechiul Testament și semnificația lor în tradiția cultică creștină, în  ,,Studii Teologice”, anul XX (1969), nr. 3-4, p. 187

3. Julien Behaeghel, Biblia în lumina simbolurilor, traducere Rita Chirian, Editura Paralela 45, Pitești, 2010

4. Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012

5. Sfântul Chiril al Alexandriei, Cartea a doua la Glafirelor la Facere- despre Noe și corabie, în colecția ,,Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 39, traducere Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992

6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în colecția ,,Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 21, traducere Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiunea al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987

7. Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuire la Facere, traducere Andreea Stănciulescu, Editura Egumenița

8. Seraphim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii și întâiul om, traducere Constatin Făgețean, Editura Sofia, București, 2009.