14 hotărâri de Anul Nou pentru creștinii ortodocși

Reflecții

14 hotărâri de Anul Nou pentru creștinii ortodocși

În această perioadă a anului, mulți oameni încep să se gândească la modalități prin care se pot schimba în bine. Așadar, aici sunt câteva sugestii pentru creștinii ortodocși hotărâți să se schimbe în mai bine în anul care tocmai a început, lucruri pe care orice drept-măritor creștin le poate face.

Evident, toate acestea se adaptează, după caz, în funcție de îndrumarea și binecuvântarea dată de părintele-duhovnic al fiecăruia dintre noi.

1. Ia în serios venirea la biserică (mai des).

Nu am nici o îndoială că mulți dintre cei care citesc acest articol participă cel puțin în fiecare duminică la biserică. Cu toate acestea, doar o parte foarte mică din totalul creștinilor ortodocși frecventează biserica săptămânal. Aceasta este o situație foarte îngrijorătoare. Care este motivul pentru care nu reușești să ajungi la biserică săptămânal? Cu excepția unor „binecuvântate pricini”, creștinii nu au nici o scuză să lipsească de la biserică. Dacă nu iei încă în serios participarea la dumnezeiasca liturghie săptămânal, ar fi timpul să devii serios. Este vorba despre viața veșnică și nu de un „club” religios.

Dacă te numeri printre cei care frecventează biserica săptămânal, ia în calcul să participi la (cel puțin) o slujbă în plus pe săptămână. În cele mai multe parohii se fac Vecernia și Utrenia măcar o dată pe săptămână (de obicei, sâmbătă seara și duminică dimineața). Preotul tău și enoriașii sunt acolo în rugăciune, rugându-se inclusiv pentru tine. Ce faci de obicei în timpul acestor slujbe? De ce să nu te alături lor? Nu vei regreta!

 Și dacă tot suntem la acest capitol...

2. Vino la timp la biserică și stai până la sfârșit.

Este știut faptul că ortodocșii întârzie tot timpul la biserică. Dar de ce se întâmplă asta?

Prea adesea acceptăm scuza că ne-am obișnuit să venim după un alt orar”. Cu toate acestea, chiar cei care s-au obișnuit să vină după un alt orar reușesc să se adapteze pentru a se prezenta la timp în orice alte împrejurări. De vreme ce ajungem la timp la serviciu, la un film, sau la o programare la medic, de ce nu suntem la fel de punctuali când mergem să ne întâlnim cu Împăratul Împăraților?

Există câteva categorii de evenimente la care timpul la care te prezinți poate avea o importanță secundară (deși, nu neapărat). Printre acestea se numără petrecerile, tot felul de întâlniri cu caracter de socializare etc. Dar reține: slujbele bisericii înseamnă cu tot și cu totul altceva – ele nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii enumerate mai devreme. La biserică avem un moment clar definit de început și unul de sfârșit. Dacă te prezinți mai târziu, ești întârziat. Dacă pleci mai de vreme, atunci ești absent.

Atunci când te prezinți la timp (sau chiar mai devreme) transmiți lumii din jur că este ceva la care tu acorzi importanță. Este ceea ce consideri indispensabil. Iar atunci când apari târziu în biserică transmiți celoralți enoriași că pentru tine biserica nu este atât de importantă.

De asemenea, acest comportament al tău se transmite copiilor tăi care vor face la fel, prin imitație.

Vino cu cel puțin zece minute mai devreme, pentru că asta arată că ești serios. Știi ce mai arată că ești serios?

3. Zeciuiala.

A oferi 10% din ceea ce câștigi lui Dumnezeu pare o nebunie în mintea multor oameni, dar realitatea este că aceasta e o practică curentă pentru mulți creștini. Cine și-ar dori să nu mai existe lumină în biserică pentru că furnizorul de electricitate a sistat-o?

Oricum tu cheltuiești sume mult mai mari pe abonamentul la cablu TV, la internet sau telefon, pe mâncare sau ieșitul în oraș.

Cel mai important lucru când vine vorba de susținerea financiară a parohiei nu se referă la amortizarea pierderilor financiare sau la întreținerea preotului (doar este un om educat și își face bine treaba). Este vorba despre închinare. Inima ta este acolo unde este comoara ta (Matei 6, 21). Unde este comoara ta? Vezi unde îți sunt banii și vei afla unde îți este inima.

Dacă nu ești încă pregătit să dai 10%, atunci încearcă 8%. Sau 6%. Sau orice alt procent. Dar fă o regulă și disciplinează-ți capacitatea de a dărui, pe măsura posibilităților.

4. Roagă-te acasă.

Chiar dacă tot ce faci este să spui un Tatăl nostru când te trezești (regula de 3 ori pe zi este una dintre cele mai vechi cunoscute), vei observa o schimbare în modul în care te raportezi și percepi credința. Ea va deveni tot mai prezentă pentru tine și te va defini mai mult.

Oh, iar pentru părinți? Acest lucru va avea un impact major asupra copiilor tăi. Când copiii își văd părinții rugându-se acasă și (cu timpul) se alătură lor în rugăciune, pe termen lung, aceasta devine una dintre cele mai mari contribuții pe care copiii o pot primi pentru propria lor viață duhovnicească.

Dacă nu aduci credința acasă, însemnătatea acesteia se va pierde cu timpul, fie că vorbim despre tine sau despre copii tăi.

5. Cântă și stai mai mult în picioare în biserică.

Corul și membrii stranei sunt acolo pentru a te conduce în rugăciune, nu pentru a te distra sau a se ruga în locul tău. Da, este posibil să te rogi împreună cu ei în tăcere, dar sunt puține lucruri mai învigorătoare duhovnicește decât să-ți cânți rugăciunile. Așadar, dacă poți, ar fi bine să cânți.

Iar în timp ce ești în biserică, de ce să nu stai în picioare ceva mai mult? E cu siguranță mai ușor să cânți în timp ce stai în picioare. De asemenea, aceasta este tradiția veche de 2000 de ani, pentru că biserica este locul unde se stă în picioare în rugăciune (știai că există canoane care interzic îngenuncherea în anumite momente?).

Deoarece acesta este un subiect controversat, este bine să întrebați preotul-duhovnic cu privire la ce este mai potrivit în comunitatea voastră.

6. Memorează un psalm.

Memorarea Scripturii este un lucru foarte bun din mai multe motive. Psalmii sunt rugăciuni, de aceea ei sunt deosebit de puternici. Alege și memorează un psalm favorit. Mulți ortodocși îndrăgesc Psalmul 50, dar sunt atâția din care poți alege. Alege unul mai scurt sau mai lung și însușește-ți-l. Încearcă să te rogi cu el zilnic.

7. Încurajează-ți preotul.

Da, el ar trebui să fie dispus să-și facă treaba fără a primi nici o vorbă de încurajare. Și mulți preoți fac asta. Situația nu ar fi atât de dificilă, dacă ei nu ar primi atât de multe plângeri. În timp ce unii preoți nu sunt „bombardați” sistematic de plângeri, alții nu pot scăpa deloc de ele (chiar și cei care își pun viața pentru enoriașii lor). De fapt, aș dori să spun că eu primesc probabil mai multe plângeri decât cuvinte de încurajare. Frații mei preoți spun în cea mai mare parte același lucru.

Preotul tău este o ființă umană, la fel ca și tine. Cu toate că el nu ar trebui să se hrănească din laudele tale, tu poți să-l ajuți să înțeleagă că munca sa asiduă este apreciată, spunându-i aceasta. Nu este datoria ta să-i spui că nu ar trebui să-și dorească laude – el are un părinte-duhovnic care să-i spună asta. Datoria ta este să-l iubești. Iar a-i adresa câteva cuvinte de susținere face parte din această dragoste. Nu e cazul să-l lingușești cu complimente. Spune-i că ceea ce el face contează pentru tine.

În parohia mea există câțiva oameni care mă încurajează. Și chiar dacă eu nu mă hrănesc din cuvintele de laudă, ele mă motivează, pentru că îmi amintesc că munca mea contează pentru oameni.

Nu este nimic mai bun pentru viața unei parohii decât un preot susținut. Dacă el simte că ceea ce face contează, atunci va iubi să facă asta și se va strădui de asemenea să se îmbunătățească. Așadar, chiar dacă simți că el are nevoie de îndreptare, cel mai bun mod de a-l ajuta să facă asta este să-l inspiri, nu să te plângi lui.       

8. Invită pe cineva la biserică.

Conform unei statistici, 82% dintre cei care nu vin la biserică declară că ar veni dacă ar fi invitați. Doar 2% din membrii bisericii invită pe cineva la biserică într-un an.

În cazul în care parohia ta este pe moarte (și multe parohii din România sunt într-adevăr pe moarte), nu crezi că ar fi timpul să inviți pe cineva la biserică? În cazul în care parohia ta e vie, nu crezi că ai putea contribui la renașterea alteia?

Chiar crezi cu adevărat că ai văzut Lumina cea adevărată, ai primit Duhul cel ceresc, ai aflat credința cea adevărată, așa cum cânți aproape de sfârșitul liturghiei? Atunci de ce le ții doar pentru tine? Gândește-te la cel puțin o persoană cunoscută care nu este din Biserică și fă-ți pentru el sau ea o prioritate duhovnicească în acest an. Roagă-te în fiecare zi pentru această persoană. La momentul potrivit, poți să-i adresezi invitația și sunt șanse să spună da.

Atunci când o inviți, nu te adresa astfel: „Ar trebui să mergem împreună la biserică, într-o zi”. „Într-o zi” la fel de bine poate să însemne... niciodată. Spune-i: „Noi mergem la liturghie duminica asta, începând cu ora 9.00, pot să vin să te iau și să mergem împreună?”.

9. Vizitează o mănăstire.

Nu o să-ți vină să crezi cât de minunate sunt vizitele la mănăstire până nu vei merge într-o astfel de vizită. Există puține posibilități care să ne arate adevăratul potențial al vieții creștine la fel de bine ca o vizită la mănăstire, unde oamenii sunt dedicați 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână și 365 de zile pe an unui singur lucru: credința în Dumnezeu.

Oare oamenii care practică rugăciunea atât de mult n-au experiență în privința ei?

Mănăstirile nu sunt doar pentru călugări și maici, ci pentru toți creștinii. Ele nu sunt doar „colțuri de Rai”, ci și focare de spiritualitate. Nu te duce doar o dată și bifează că ai fost. Dezvoltă o relație.

Poate vei fi binecuvântat cu adevărat și unul dintre copiii tăi va merge la mănăstire și se va ruga pentru tine mult mai mult.

10. Citește Vechiul Testament.

Noi ar trebui să citim Biblia în întregime, dar cei mai mulți creștini-ortodocși nu știm aproape nimic din Vechiul Testament. Suntem crypto-marcioniți. Marcion a fost un eretic din secolul al II-lea, care învăța că Vechiului Testament este o carte plină de idei iudaice și nu are nici o legătură cu creștinii. El s-a înșelat amarnic. Vechiul Testament acoperă mii de ani de pregătire înainte de venirea lui Iisus Hristos. Astfel se stabilește cadrul pentru arătarea Sa. Iisus este în tot Vechiul Testament, dar trebuie să știi cum să Îl cauți.

Vechiul Testament cuprinde tot felul de povestiri fascinante, rugăciuni, cântece, poezie, etc. Însă cei mai mulți dintre noi aproape că nu știm că sunt și altele în afară de Adam și Eva, Noe și Iona. Probabil avem unele neclarități cu privire la o parte dintre aceste amănunte.

Dar, dacă Dumnezeu, prin ceea ce a făcut în Vechiul Testament, a pregătit lumea pentru venirea lui Iisus, cum ne putem gândi că vom fi pregătiți de venirea Lui în viața fiecăruia dintre noi, fără nimic din aceeași pregătire?

Vrei un plan pentru a parcurge întreaga Bibliei într-un an? Aici ai unul.

Dacă ai nevoie de ajutor pentru a parcurge Vechiului Testament în întregime (mai ales pentru că este considerabil mai mare decât Noul Testament), de ce nu apelezi la preotul tău, ca să începeți un studiu biblic pe câteva cărți? Probabil că va fi atât de încântat la auzirea veștii, încât va crede că visează.

11. Participă la ore de cateheză.

În zilele noastre, faptul că mulți ortodocși nu sunt catehizați în propria lor credință reprezintă un dezechilibru. Aud uneori scuze: că acestea sunt treburi doar pentru seminariști și clerici, că sunt prea intelectuale și la un nivel prea ridicat pentru enoriașii obișnuiți. Dar exact aceeași oameni sunt în stare să-ți ofere informații detaliate despre care sunt regulile și scorurile de la Champion League, ce a făcut politicianul mai puțin simpatizat de ei de a distrus țara și care sunt cele mai noi bârfe despre diverse celebrități – toate în detalii precise. Dar când vine vorba despre ceea ce rămâne în veșnice, suntem dintr-o dată cei mai ignoranți oameni de pe fața pământului.

Ești destul de deștept la multe lucruri, așadar nu te vinde ieftin. Dar de ce nu îți folosești acest har pentru a deveni deștept în cele ale credinței?

Este drept că majoritatea protestanților sunt cu mult mai catehizați în credințele lor, decât sunt ortodocșii în ceea ce le este propriu, iar asta pentru că au dezvoltat o cultură catehetică. Cultura catehetică nu este numai a protestanților, ci este de asemenea a ortodocșilor. A fost parte din tradiția noastră timp de 2000 de ani. Este doar ceva de care unii dintre noi am uitat. E timpul să o aducem înapoi.        

12. Fii voluntar.

Fă ceva în parohie sau în comunitatea ta, de care să beneficieze și alte persoane, fără să-ți aducă nici un câștig material. Fă-o fără a aștepta recunoștință. Recunoștința pentru tine va veni de la Dumnezeu în Împărăția Sa. Nu ai nevoie de ea de la nimeni altcineva.

Nu numai că voluntariatul jertfelnic te va ajuta să fii mulțumitor pentru ceea ce Dumnezeu ți-a dat, dar va constitui un exemplu pentru ce înseamnă să fii creștin, pentru copiii și prietenii tăi. De asemenea, te va ajuta să fii smerit, calitate de care știm că este necesară pentru a intra în Împărăția Cerurilor.

13. Mergi la spovedanie.

Sunt o mulțime de creștin-ortodocși care merg la spovedanie o singură dată pe an – sau poate chiar niciodată. Ca atunci când oamenii nu merg niciodată la doctor, crezând că totul este în regulă și n-au nevoie de nici un ajutor. Concret, înseamnă că ei nu cred că au nevoie de darul iertării care se dă prin taina dezlegării.

Nu știu cum ești tu, dar eu sunt un păcătos. Adică, păcătuiesc în fiecare zi. Simt nevoia să-mi înfrunt păcatele direct prin mărturisire și astfel vreau să primesc taina dezlegării.

Încerc să merg o dată pe lună (cu toate că recunosc că nu țin mereu foarte strâns la regulă), și deoarece nu-mi place să mă gândesc la cât sunt de păcătos, am mereu șovăieli înainte de a merge. Și apoi mă minunez de fiecare dată, de ce mi-a luat atât de mult, după ce am mers. Este într-adevăr minunat!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru spovedanie.

14. Citește o carte duhovnicească.

Sunt puține lucruri care să ne ne deschidă o nouă perspectivă asupra vieții, să ne transpună într-o altă poveste, la fel ca o carte bună. Însă, o carte duhovnicească bună este utilă să-ți aducă mintea „pe aceeași frecvență” cu mintea lui Hristos. Majoritatea dintre noi nu avem mintea lui Hristos. Noi avem mintea altcuiva. Avem mințile pline de distragere, de nevoile și grijile acestei lumi. Prin intermediul cugetării metodice la ceea ce este bun, adevărat și frumos, folosind o carte duhovnicească bună, poți să primești ajutorul de care ai nevoie pentru a schimba ceea ce te nemulțumește sau te doare în viața ta. Și mai e cava: această schimbare te ajută la dobândirea păcii. Fiecare dintre noi avem multă nevoie de asta.

(Articol adaptat de Victor-Emanuel Sterpu după originalul de Fr. Andrew Stephen Damick)