Scriu despre un moment din viața mea și a soțului meu de acum 16 ani. Mi-am amintit că soțul meu, Ioan, a fost operat la rinichi exact acum 16 ani, pe 26-27 mai!

Drăguțul de el este foarte bogat! Are o „mină” de oxalați de calciu, pietre dure de forma unor arici în miniatură, care-i fac viața de coșmar când mai greșește cu alimentația și îi „hrănește” cu tot ce înseamnă lactate! Atunci, aceste pietricele-puiuți încep să crească, se unesc și devin un ditamai „ariciul” care, plin de fală, se mândrește cât de grăsuț este și joacă fotbal în bietul rinichi… iar crizele sunt insuportabile!

Așa că singura soluție pe atunci – ca și acum, de altfel – a fost operația. De obicei, se uită repede evenimentele care ne supără sau care ne umbresc existența, cât și anumite detalii precum ziua,luna, anul. Însă așa, deodată, mi-am reamintit totul în funcție de un eveniment din viața noastră de suflet și de familie!

Și iată cum a fost în ziua intervenției chirurgicale:

Soțul meu a fost operat într-o dimineață din luna mai. Când am terminat programul de la serviciu, m-am gândit că nu are rost să mă duc la spital, deoarece soțul meu era încă la reanimare, nu avea voie de alimente. Tatăl meu, pe atunci în viață, îi dusese deja ceaiuri și alte lichide.

În ceea ce mă privește, mai mult am fugit spre Catedrala din Iași, cu durerea și cu rugăciunea mea, să cer îndurare și milostivire pentru reușita operației de la mămicile mele: Maica Domnului și Cuvioasa Parascheva! Am ajuns în timp record! Parcă zburăm, parcă aveam aripi la picioare!

Am intrat în sfântă biserică cu emoție, epuizată și obosită, după o zi plină din punct de vedere profesional, dar și emoțional, cu gânduri fel de fel. Eram parcă prima dată acolo, cu toate că dis-de-dimineață, cred că pe la 6.30, mai fusesem o dată spre a cere ajutorul divin!

Acum eram puțin mai relaxată ca timp, nu mai eram dependentă de programul de la serviciu. Prima dată m-am închinat Cuvioasei Parascheva și-mi amintesc că, printre rugăciuni și mulțumiri pentru tot ajutorul primit, mi s-au umplut obrajii cu lacrimile durerii sufletești și m-am eliberat de toată umbra îndoielii din asemenea momente de încercare!

Apoi, mai plină de speranță, m-am îndreptat spre icoana sfântului zilei... iar când am privit la sfântul din icoană, am rămas fără cuvinte!

Era chiar icoana Sfântului Ioan Rusul, unul dintre sfinții tămăduitori dragi sufletului, la care aveam mare evlavie! Dar atunci, în anul 2006, copleșită de evenimente, pur și simplu uitasem de ziua sfântului atât de drag!...

Cu toate că eu am uitat de data aceasta, la mare nevoie, Sfântul Ioan Rusul mi-a arătat prin sfânta icoană că nu a uitat dragostea pe care i-o purtam și că a fost mai mult ca sigur alături de soțul meu, răspunzând rugăciunilor anticipate cu ani în urmă! Sunt sigură că a purtat mâna medicului și l-a ajutat când acesta a săvârșit intervenția chirurgicală!

Oare acest fapt a fost o pură întâmplare? O coincidență? Sunt sigură că nu! Sfinții și Bunul Dumnezeu nu vor rămâne niciodată datori!

Sfântul Ioan Rusul este viu în inimă mea și, ori de câte ori îl rog să mă ajute, nu mă uită și îmi răspunde după inimă mea si după sfântă voia lui!

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toți sfinții și pentru toate minunile săvârșite prin sfinții Lui în viața mea și a tuturor celor pe care îi port în inimă și în rugăciune!

Acesta este un moment pe care nu îl voi uita niciodată! Fie numele Domnului Dumnezeu binecuvântat de acum și până-n veac!

(Mărturie trimisă pentru doxologia.ro în 2022 de către Elena-Silvia)