Noi ne certăm, voi vă certați, ei se ceartă
Din ce în ce mai des, ajungem să conjugăm verbul a se certa de cele mai multe ori la persoana întâia plural. „Ce faceți? Eh, ne certăm“. „Cum mai merg lucrurile pe acasă? Iar ne-am certat“. „Ce mai știi de cutare? Nu știu, suntem certați“.
Dacă mă cert cu cineva săvârșesc vreun păcat?
O problemă evidentă care vine din certuri este tulburarea, pierderea liniștii. Și este o problemă gravă dar nu este singura problemă care apare în cadrul certurilor.
Din ce în ce mai des, ajungem să conjugăm verbul a se certa de cele mai multe ori la persoana întâia plural. „Ce faceți? Eh, ne certăm“. „Cum mai merg lucrurile pe acasă? Iar ne-am certat“. „Ce mai știi de cutare? Nu știu, suntem certați“.
Dacă mă cert cu cineva săvârșesc vreun păcat?
O problemă evidentă care vine din certuri este tulburarea, pierderea liniștii. Și este o problemă gravă dar nu este singura problemă care apare în cadrul certurilor.
Există cazuri de oameni, în special în cadrul familiilor sau a cuplurilor în general, când vor să se certe ca să aibă motiv să se împace. Și le place să se împace chiar de mai multe ori după o singură ceartă. Totuși dacă ar trece peste partea cu cearta și ar face doar împăcarea, eu, ca om fără experiență în astfel de lucruri, spun că parcă ar avea mai mult timp pentru împăcare sau mai exact pentru a sta împăcați și a se bucura de pace. Așa cum spuneam, ca un neștiutor în această privință s-ar putea ușor să greșesc. Poate altcineva care știe mai multe să spună mai bine.
Deci cearta este și o pierdere de timp. Timp pe care l-am putea folosi ca să facem lucruri bune și folositoare. Timp pe care l-am putea folosi să ne rugăm, să discutăm cu cel de lângă noi să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, pe cei din jur și lumea înconjurătoare și prin toate acestea să ne cunoaștem mai bine Creatorul. Timpul ne-a fost dat pentru mântuire și orice irosire a lui este păcat. Nu putem toți să ne ținem mintea mereu în atenție fără să o mutăm nici la dreapta nici la stânga, asta se numește trezvie și este dar duhovnicesc, destul de rar întâlnit. Totuși putem toți să încercăm ca ori de câte ori ne dăm seama că am început sau suntem pe cale de a începe o ceartă, să ne oprim imediat și să ne găsim ceva mai bun de făcut.
Deși probabil scris de oameni neduhovnicești, care nu-L cunosc pe Hristos, netiquette sau eticheta pentru Internet recomandă să nu răspundem niciodată unui mesaj imediat după ce l-am primit dacă acel mesaj ne-a indus o stare de spirit proastă (neduhovnicească) ci să așteptăm până când ne liniștim și abia după aceea să răspundem. Uite cum se adeverește cuvântul că cei care nu au Legea, din fire fac ale Legii. Se mai numește de către unii și bun simț această împlinire a Legii din fire.
Care este diferența între a discuta, a dezbate, a argumenta un lucru și a se certa? Și mai mult decât atât, care este diferența între a certa și a se certa?
Atunci când nu răspundem la vorbele de ocară cu altele asemenea sau pur și simplu când luăm aminte la ceea ce ni se spune pentru a ne îndrepta și primim cearta ca pe un sfat, suntem în prima variantă a certei și asta este un lucru bun și folositor. Atunci când ne certăm cu cineva, când răspundem răului cu rău, sau chiar dacă abia am început „discuția“ aruncăm vorbe ne la locul lor de dragul de a micșora pe cel din fața noastră sau de a ne satisface ego-ul, ne aflăm la a doua variantă și este un lucru rău. Atunci când răspundem zicând „uite așa și așa se întâmplă de fapt“, și „cei mai înțelepți ca noi au spus așa și așa“, ajungem la discuție, dezbatere, argumentare și deși de cele mai multe ori nu are implicații duhovnicești directe totuși este modul în care a progresat omenirea timp de mii de ani.
Ce câștig am dacă nu răspund când sunt ocărât și batjocorit? Atunci când nu răspunzi răului cu rău împlinești porunca Scripturii și ca ori împlinire a Scripturii, aduce uneori lucrarea harului lui Dumnezeu care face să nu simți nimic rău și să nu te tulburi, orice s-ar întâmpla în jur. Și spun „uneori“ pentru că Dumnezeu lucrează cum voiește și se întâmplă să fim lăsați să ne zbatem în tulburări și în ispite ca să ne întărim și să ne călim. Nu doar atunci când simțim pace și liniște este Dumnezeu cu noi și și atunci când suntem în mijlocul ispitelor care par că nu se mai termină. Despre această alternanță a ispitelor cu perioadele de har vorbește foarte frumos Gheron Iosif în cartea Mărturii din viața monahală, o carte foarte clar și frumos scrisă, într-un pur spirit ortodox, pe care o recomand tuturor celor care vor să devină oameni mai buni indiferent de modul sau locul de viețuire.
Doar că dacă încercăm să înlocuim această alternanță care se face după rânduiala firii și după pronia dumnezeiască cu una artificială în care să încercăm să declanșăm noi ispite prin certuri inventate și nenecesare, ajungem să credem că „facă-se voia Ta“ sunt doar niște cuvinte menite a fi spuse fără nici o greutate în viața noastră.