Nu este nimic mai primejdios decât iubirea de câştig; chiar dacă o să-ţi fereci cămările cu lanţuri şi lacăte, în zadar va fi totul, dacă ai înlăuntrul tău iubirea de câştig - acest tâlhar cumplit, care poate să îţi ia totul. „Dar cum se face, vei spune, că mulţi iubitori de agonisire nu păţesc asta?” Vor păţi, negreşit, chiar dacă nu deodată; de vor scăpa acum, cu atât mai groaznic va fi atunci; sunt păstraţi pentru o mai mare pedeapsă. Pe lângă asta, chiar dacă ei vor scăpa, urmaşii lor vor primi cele meritate de către ei. „Dar este cu dreptate aşa ceva?” Cu foarte mare dreptate. Cel ce a primit moştenire dobândită cu nedreptate, chiar dacă n-a răpit chiar el, stăpâneşte bunuri străine, ştie asta prea bine, şi ca atare, pe bună dreptate poate să pătimească. Căci dacă ai primit ceva de la un tâlhar, iar apoi tâlhăritul vine să-ţi ceară înapoi bunul său, te poţi îndreptăţi cu aceea că nu l-ai tâlhărit tu? Nicidecum. Ce-ai răspunde, ia spune-mi, împotriva unei atare învinuiri? Că altul a luat? Dar tu eşti cel care stăpâneşti. Că altul a jefuit? Dar tu eşti cel care foloseşti. Asta se ştie şi din legile omeneşti, care, lăsându-i deoparte pe răpitori şi jefuitori, poruncesc să fie traşi la răspundere cei la care se va găsi avere furată. Aşadar, dacă îi ştii pe cei năpăstuiţi, dă-le înapoi şi fă asta cum a făcut Zaheu, cu aspră măsură; iar de nu-i ştii, o să-ţi arăt eu o altă cale şi nu te voi lipsi de doctorie: împarte totul săracilor, şi în felul acesta vei îndrepta răul. Toţi vor fi deopotrivă dezbrăcaţi de avere, însă unii vor fi acoperiţi de păcatele „agonisite” odată cu avuţia. Ce vei face în ziua când te vei înfăţişa gol şi lipsit de avutul tău înaintea judecăţii celei cumplite şi nimeni nu te va apăra? Ce-I vei spune Judecătorului? Acum poţi să înşeli judecata omenească, însă atunci judecata omenească nu va mai fi. (Sfântul Vasile cel Mare)

(Cum să biruim iubirea de argint, Editura Sophia, București, 2013, p. 80)