O doamnă din Bucureşti, Maria, povestea că a avut un copil care a fost omorât la revoluţie. Unii, când l-au împuşcat, l-au numit terorist; alţii şi-au dat seama de adevăr şi l-au trecut în rândul martirilor.

„Eu, ca mamă, cunoscîndu-l cel mai bine, am mers la părintele Cleopa şi i-am povestit tot necazul, iar părintele mi-a spus: «Nu fi tristă, soră Mărie, căci el este martir». Dar părintele a accentuat şi mi-a spus: «O să mai ai o lumină!». În acel moment nu mi-am dat seama la ce s-a referit părintele.

Băiatul meu când a fost omorât avea o fetiţă, singura lui urmaşă, care după cîtva timp a murit. Abia atunci mi-am dat seama că prin acele cuvinte părintele Cleopa mi-a prevestit moartea nevinovatei fetiţe“.

(Părintele Cleopa, Mânca-v-ar Raiul, Tipografia Multiprint, Iași, 2002, p. 107)