Zis-a un stareţ: „Că oareci­ne, odinioară, alunecând în greşeală grea, umilindu-se spre pocăinţă, s-a dus a-i vesti unuia din bătrâni, căruia nu i-a spus fapta, ci numai gândul: «Mi s-a suit mie un gând de acest fel: am oare mântuire?» Răspuns-a acela, neiscusit fiind a deosebi: «Ai pierdut sufletul tău». Şi, auzind fratele aceasta, a zis: «Dacă am pierdut sufletul meu, mă voi duce în lume».

Şi, ducându-se [de la bătrânul], a gândit să meargă şi la Avva Siluan, care avea multă dreaptă-socoteală, ca să-i vestească şi lui gândul acela. Şi, venind către dânsul, nu i-a spus nici lui fapta, ci numai gândul, precum şi la celălalt bătrân. Iar Părintele, deschizându-şi gura sa, a început a-i spu­ ne lui din Scriptură: că nu este osândă cu totul (altfel spus: „Nu este sigur că cei ce au nu­mai gândul (păcatului) se vor şi osândi". Sau: „E cu putinţă ca cei ce au doar gândul (spre păcat) să nu se osândească". Zicerea nu se află ca atare în Scriptură, ci pare mai degrabă o parafrază) celor ce numai gândesc. Iar auzind fratele, şi luând putere în suflet, şi bine-nădăjduit făcându-se, i-a vestit lui şi fapta, iar stareţul, înştiinţându-se şi de faptă, ca un bun doftor, a pus oblojeli pe sufletul lui din Dumnezeieştile Scripturi, arătând că este pocăinţă celor ce întru cunoştinţă se întorc către Dumnezeu.

Iar după aceasta, mergând stareţul meu către acest duhovnicesc Părinte, i-a povestit lui despre fratele şi a zis: «Iată, cel ce se deznădăjduise de sine şi voia să meargă în lume, ca o stea luminoasă este în mijlocul fraţilor». Iar acestea le-am zis ca să ştim că nu mică primejdie este a spune cineva gân­durile la bărbaţi fără dreaptă socoteală".

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 106-107)