Nu ne putem cunoaște altfel decât în relație cu aproapele, primind de la el mustrări și reproșuri, ca un leac pentru rănile noastre sufletești și mustrându-ne pentru nerăbdare pe noi înșine, nu pe el, iar lui, dimpotrivă, mulțumindu-i, pentru că prin el ne-am cunoscut neputința noastră sufletească, prin grija lui Dumnezeu. Și, având liniște, cu harul lui Dumnezeu, să vă temeți a fi atras de această părere de sine, ca să nu suferiți mai mult: căci vrăjmașii nu dorm și se tem numai de smerenie. (Cuviosul Macarie, Vol. 1, p. 223)

Îmi scrii că îți este greu când vezi că ceilalți sunt nedrepți cu tine și nu poți gândi că tu ești vinovată, iar acest lucru îți tulbură liniștea. Păi, tocmai acest lucru îți arată că încă ești departe de ceea ce ne-a poruncit Domnul: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatamă și vă prigonesc (Matei 5, 44). (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 456)

(Filocalia de la Optina, Vol II, Editura Egumenița, pp. 184-185)