„Nu numai cu pâine va trăi omul“ spune Mântuitorul când este ispitit de diavol în muntele Carantanei și mulți până în ziua de azi repetă acest cuvânt ca semn de întărire pentru fiecare încercare de a posti. Bine este nouă însă dacă luăm aminte și la a doua parte a cuvântului „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. Nu se suprimă doar bucatele ci se pune în loc cuvântul lui Dumnezeu.

Unii nu au curaj să încerce postul nici măcar câte puțin, considerând că omul nu poate trăi fără mâncare mai mult de o săptămână, sau pe aproape. Oricum, post este și a împuțina și a schimba hrana, nu doar a renunța la ea pentru o perioadă mai lungă de timp. Da, omul nu poate trăi fără hrană, și aici au dreptate. Cei care renunță la mâncare ca să-și facă din asta un titlu de glorie, ca să arate că ei pot, nu fac decât exerciții fachirice și cure de slăbire. Postul fără rugăciune nu are valoare. Și ca să subliniez, mai spun odată, postul fără rugăciune nu are absolut nici o valoare.

E ca și cum ar veni cineva care se pretinde a fi mare meșter și începe a se lăuda cu calculatorul pe care și l-a cumpărat, eventual un laptop de lux, și toată lumea îl admiră în timp ce el nu știe nici de unde se pornește. La fel este și postul, este doar o unealtă. Postul este unealta care ne ajută să ne menținem mintea trează, ne ajută să vedem mai limpede care sunt ispitele și încercările și să putem să ne ferim mai ușor din calea lor. Iar fereala de ispite se face numai prin rugăciune.

Am întâlnit oameni care încercau să alunge ispitele și gândurile așa cum dai cu o cârpă după muște ca să le dai afară din casă și lăsând ușa și geamurile deschise. Mult folos au cei care se luptă astfel. Iar folosul lor se numește osteneală în zadar. Că dai muștele afară pe ușă și intră și mai multe pe geam. De aceea scopul postului și al rugăciunii nu este să alungăm gândurile ci să-l aducem pe Hristos în inimă. Și când spun aceasta nu mă refer doar la rugăciunea făcută după o anume rânduială isihastă ci chiar și la cea făcută cu glas, în biserică. Dacă nu încercăm să ne apropiem cu inima de Dumnezeu, dacă nu ne hrănim cu cuvântul lui Dumnezeu, vom flămânzi degrabă. Iar un om flămând și ostenit, nu va putea să poarte nici o luptă. Soldaților de elită li se dau rații de mâncare mai deosebite. Li se dau dulciuri și altele care să le mărească puterea. Creștinii sunt ca și soldații de elită. Dacă nu se hrănesc cu Hristos, nu vor putea să facă față nici unei încercări. Chiar Mântuitorul ne spune „fără Mine nu puteți face nimic“. Și ca să ne arate cât de important este să înțelegem acest lucru, un sinod spune „iar dacă crezi că poți ceva (fără Hristos) anatema să fii“. Cei care cred că pot să se facă mai buni prin propriile puteri, sunt în înșelare adâncă.

Așadar, „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. Bine este să cerem mereu ajutor, mai ales că Cel care-l dă abia așteaptă să ne ajute. Dacă mâncarea multă îngrașă, nu e cazul să ne temem deloc din partea asta din cauza rugăciunii. Rugăciunea nu îngrașă. Rugăciunea deschide ușa. Dincolo de ușă este Cuvântul lui Dumnezeu.