După ce Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să ții înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă, vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum; nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea de la diavolul este” (Matei 5, 33-37), noi îndrăznim a încălca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi, după cel ce zice: „Până la cer au ridicat gura lor şi cu limba lor străbat pământul ” (Psalmul 72, 9).

Îndrăzneşti a-ţi deschide gura fără frică şi a slobozi cuvinte de jurământ şi de hulă la cer? Nu îţi este teamă că se va sălăşlui în casa ta secera cea de văpaie, pe care a văzut-o proorocul, până când te va pierde din cele de sub cer, când îndrăzneşti să deschizi gura asupra Atotţiitorului Dumnezeu, către Care îngerii, arhanghelii, heruvimii şi serafimii nu îndrăznesc a privi, ci stau înainte cu frică şi cu cutremur, lăudând numele Lui cel înfricoşat şi preaslăvit şi cu totul cinstit, după cum este scris: îndrăzneţii şi obraznicii nu se cutremură hulind măririle unde îngerii, cu tăria şi cu puterea mai mari fiind, nu suferă hulitoarea judecată împotriva lor. Iar aceştia, ca nişte dobitoace necuvântătoare, din fire fiind născute spre pierzare şi stricăciune, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor, luându-şi plata nedreptăţii ”? (II Petru 2, 10-13). Iar tu, fiind om, nu te cunoşti pe tine? Sau ţi se pare că vitejie dă lucrul acesta, că şi sufletele altora le întini, fâcându-te ajutătorul satanei? Că zice Apostolul: „învăţându-vă şi sfătuindu-vă pe voi înşivă în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, cântând Domnului în inimile voastre ” (Coloseni 3, 16), iar tu înveţi împotriva acestora: hule şi jurăminte. Şi te faci pe tine şi pe cei ce urmează nebuniei tale, fii ai gheenei, căci tu ai umplut de amărăciune gura pe care a zidit-o Dumnezeu spre slavoslovia Sa.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însuşi cuvântul pe care îl defaimi să se facă văpaie în gura ta şi să îţi ardă limba.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 211)