Când diavolul a suit pe aripa bisericii şi pe vârful muntelui pe Domnul, i-a arătat împărăţiile lumii şi i-a zis: „Toate acestea ţi le dau, dacă te vei închina mie”. Vicleanul a minţit, făgăduind ceea ce nu putea să dea. Şi nu era de mirare să mintă diavolul, fiindcă tot aşa a făcut şi în Rai, când a făgăduit strămoşilor noştri să se facă dumnezei; dar el i-a înşelat şi ei au căzut în păcat. Asemenea face şi cu noi, ca strănepoţi ai Evei şi moştenitori ai înşelării lui Adam; iar noi, crezând mincinoasele făgăduinţe ale diavolului şi ale lumii, cădem în felurite păcate în care nu se găseşte plăcere sau odihnă, după cum el ne-a făgăduit; ci amărăciuni, necazuri şi alte asemenea care tiranisesc şi chinuiesc inima amăgitului păcătos, fără milă. Nu te încrede lumii ticăloase care îţi făgăduieşte multe, fiindcă îţi dă cu totul împotrivă; şi dacă-ţi dă vreun bine, este pentru puţină vreme, şi pe urmă iar ţi-l ia, şi rămâi în mai multă supărare. Urăşte dar lumea şi slujeşte Domnului nostru Iisus Hristos, care este prea adevărat şi-ţi dă însutit plată, precum a făgăduit. Cuvântul Lui este neschimbat, iar lumea este schimbăcioasă şi nestatornică şi se schimbă în tot ceasul şi pe câţi îi cinsteşte şi-i slăveşte astăzi, îi nimicniceşte şi îi ruşinează mâine. Câţi se află înălţaţi în bogăţie, cad în sărăcie desăvârşită, iar alţi mulţi care nu stăpânesc nimic, se fac mari şi slăviţi. Aceasta se întâmplă pentru neorânduiala lumii, care nu are nici un lucru statornic şi neschimbător, ci toate trecătoare şi lesne alunecătoare. Vedem de multe ori soarele că iese dimineaţa luminat şi strălucit şi peste puţin se ridică nori, fulgeră, tună, cade grindină şi face multă furtună şi tulburare. Ce înseamnă aceasta decât schimbarea şi prefacerea neaşteptată a lumii? Încă nu s-a sfârşit o bucurie şi vine nenorocire şi amărăciune mare şi nemăsurată.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 249-250)