Omul nu este făcut de Dumnezeu numai pentru această lume a pământului. Ci această lume este pentru noi numai un câmp de luptă, un stadion de încercare a puterilor sufletești și trupești, din care creștinul - făcând bine și răspândind lumină în jurul lui - încearcă să iasă biruitor pentru ca să merite premiul, adică fericirea vieții viitoare și nesfârșite.

Pentru a ne descurca în această lume, ne sunt dați și ochii aceștia trupești, ca să vedem pe unde mergem, să ne informăm și să cunoaștem realitățile de aici și să ne bucurăm în chip nevinovat de toate lucrurile bune și frumoase care ne înconjoară.

Dar nu numai atât. Acești ochi trupești ne sunt dați și ca să-i ținem mereu în legătură cu ochii cei luminoși ai sufletului nostru, prin care putem înțelege rostul cel adevărat al existenței și în acest fel să putem cunoaște pe Însuși Stăpânul vieții, pe Cel care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul si Viața''.
 

De aceea, pe lângă multele griji ale vieții noastre pământești, să nu uităm niciodată de văzul cel dinlăuntru, de ochii cei sufletești, ca nu cumva să fie umbriți sau întunecati de patimi, ci să fie curați și luminoși ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii îngerilor. Și dacă se spune despre unele lucruri sau ființe că ne sunt dragi ca lumina ochilor, apoi cu atât mai mult trebuie să ne fie dragă lumina sufletului nostru, partea aceasta din noi care dă sensul și esențialul ființei omenești.

(Extras din Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe)