Când îți ajunge pe masa de lectură o astfel de carte te întrebi, bucuros, de unde atâta frumusețe. Sub îngrijirea (concepție grafică și texte) Corei Botezatu, a apărut albumul poetului penelului iconic, Petru Botezatu – Maica Domnului. Mama Eternă Universală (Monitorul Oficial R.A., București, 2017, 175 pg.). O simbioză culturală perfectă între un artist și o cultivată voce, din nefericire stinsă. Datorez Doamnei Elena Serghei datele ce-l privesc pe iconarul de Duh care este Petru Botezatu. Albumul conotat de către Cora Botezatu (Note biografice, pp. 5-6, Atelierul unui pictor de icoane, pp. 7-14 și eseul Maica Domnului, cel mai profund paradox sacru, pp. 16-19) ne descoperă ilustrarea imaginii sfinte a Maicii Domnului, cea mai frecventă evocare în iconologia creștină-ortodoxă. Autoarea textelor ne lasă mărturie: „Este un subiect iconografic fără sfârșit, căci, așa cum există mai mult de 500 de nume atribuite Maicii Domnului, tot așa există o multitudine de reprezentări, de virtualități ale chipului Născătoarei de Dumnezeu” (p. 14). Ei bine, „nesfârșitul” acesta este cuprins în lentilele iconice ale Maestrului penelofor.

Despre iconar am aflat, cum am consemnat, din grija Elenei Serghei, că abia absolvent de liceu, fără a reuși să finalizeze examenul de maturitate din vreme, Petru Botezatu a fost arestat împreună cu fratele său pentru o așa zisă „asociere ilegală”. A trecut, drept deținut politic, prin iezerul de mizerie din Gherla, Jilava, Bacău. La Piatra Neamț i se schimbă sentința din sentință politică în sentință civilă și este trimis în exilul ucigaș de la Peninsula. Scapă – pedeapsa i se reduce de la 12 ani la trei ani, ieșind însă șubrezit în sănătate fizică și imagine socială – și în 1964 este admis la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității București și în ciuda excelentei sale pregătiri este trimis profesor de desen la Vălenii de Munte. Începe să expună la Ploiești și București și apoi devine pictor de Biserici. Cora Botezatu povestește cum dintâi Botezatu a auzit de pictura de icoane în casa prietenului său Gellu Naum – la Comana – întâlnind un bătrân meșter zugrav de biserici, Domn’ Taflan, parte vie a biografiei sale. În 1979 pictează prima biserică, în satul Bucea, sat la poalele Muntelui Piatra Craiului, pe malul Crișului Repede. Demisionase din învățământ, meșterind cultură de penel și piatră, de apă și foc. Pictează. La Ieud, Baia Mare și Cluj – în Capela Seminarului, iconostase nepereche (eu însumi le-am admirat pe... viu). Mai lucrează la Șimleul Silvaniei, Bobota, Deva, Mihai Viteazu – Cluj, Mănăstirea Gai-Arad, Chiajna, capela interioară de la Mănăstirea Neamț. În 1976 reușește, alături de soția sa, poeta Cora Botezatu, pleacă în Occident. Trec prin Austria, unde reface frescele baroce din Catedrala Sfânta Maria din Alm (Salzburg)  și propune o serie de expoziții. Apoi pleacă în Canada unde Cora realizează, organizează, o galerie de artă. Un concurs la care participă le aduce posibilitatea de a picta Capela Facultății de Teologie a Private Christian University Samford, Homewood- Alabama. Prilej ce le aduce și rezidența permanentă în SUA – Doamna Elena Serghei ține să sublinieze „for extraordinary abilities”. Se întoarce în România la chemarea Părintelui Ion Ghiruco care finaliza Catedrala Sf. Vinere din Zalău. Îndrăgostit de o icoană a lui Petru Botezatu – Iisus cu brațele Atocuprinzătoare – îl cheamă să picteze alcătuirea de piatră pentru a o face una cu cerul.

Familia Petru și Cora Botezatu se „aduce” acasă. În anul acesta, de Sfântul Ioan, poeta-cuvânt la icoană se stinge. Iconarul își trăiește singurătatea, desigur, dar Albumul acesta pus la dispoziție împreună ne descoperă o cultură a icoanei cum rare, foarte rare ori a fost dat teologiei românești să-și hrănească frumusețea. Personal îl socotesc un soi de catehism marianic (vedeți și conotările de la pp. 26-27), o punere în valoare a teologiei iubirii și smereniei prin care Maica Domnului și-a trăit maternitatea și maturitatea însoțirii Domnului Iisus Hristos. Trăirii cu El. Nu pot să vă spun care icoană e mai de preț vederii în sufletul meu. Dar știu că întreaga panoplie – fotografiile le aparțin Corei și lui Petru Botezatu, desigur – e un iconostas care mi-a redat dragul de rugăciune și împlinire în Frumusețe a setei continue de Dumnezeu. O iconomie estetică prin care omul-pictor, încurajat de soția-poet, ne descoperă poemul luminii din fiecare icoană. Gândul din urmă: Bucură-te Fecioară că te lași cuprinsă în icoană, vindecându-ne de urâtul din jur!

Sursa: tribuna.ro