Ajunsese la o înaltă treaptă de smerenie. O smerenie de jertfire. Am putut să-l înţeleg mai bine pe Părintele Paisie atunci când am făcut primele ascultări în mănăstire. Veneam, ca mirean, şi făceam câte o lucrare, dar fără să dau slavă lui Dumnezeu, ci mândrindu-mă pentru lucrul meu. Şi în scurt timp toate se stricau, căci erau făcute cu mândrie şi fără rugăciune. Sfântul Apostol Iacov ne spune de ce nu ne reuşesc lucrurile, pentru că spunem: „O să mă duc, o să fac cutare…”, dar aceasta este mândrie. Trebuie să ceri întâi ajutorul Domnului: „Doamne, ajută-mă să fac cutare…, Maica Domnului, ajută-mă.” Întâi trebuie să te închini la Dumnezeu şi atunci binecuvintează Dumnezeu şi are El grijă. Şi atunci, cunoscând stareţul că am înclinaţia să mă mândresc, mi-a dat o ascultare mai specială: să spăl veceurile. M-a luptat dracul cumplit: „Cum tu, ditamai inginer, cu atâta şcoală, să speli veceurile?”. Dar eu ştiam că este dracul, ştiam din Pateric. Şi ştiam că trebuie să faci ascultare. Şi nu m-am lăsat. Dar a fost una din cele mai frumoase zile ale vieţii mele. Şi am înţeles atunci ceva din smerenia Părintelui Paisie.

(Mânca-v-ar Raiul vol. III, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 101)