Suntem în Postul Mare. Cu toții căutăm să gustăm dintr-o altfel de hrană care să ne mulțumească mai ales sufletul înfometat după Dumnezeu. Citim mai mult din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, ne rugăm mai mult, dar în același  timp căutăm și frumuseți spirituale prin pelerinaje. Cu toții am auzit de ele, ba chiar am și participat, devenind tovarăși de drum cu Dumnezeu Pelerinul, Care neîncetat îl caută pe om ca să-i descopere splendori nepieritoare ce i le-a pregătit. Așadar, mergem în pelerinaje să căutăm frumuseți care să ne încânte ochii și să ne hrănească sufletele. Dacă tot călătorim pe calea virtuților în perioada postului vă propun un pelerinaj imaginar, ca un îndemn stăruitor de a fi pelegrini pe calea sfinților. Nu vom merge departe, chiar la o zvârlitură de băț, după cum ar glăsui o veche zicală din bătrâna Moldovă. De la Suceava se urcă spre  nord, se trece prin vama Siret, obiectivul fiind strălucitul oraș Kiev, capitala Ucrainei. După Siret, așadar, te afli într-o altă țară. Chiar o fi alta!? E altă țară, și totuși încă nu e! Nu chiar de la graniță. Am parcurs de mai multe ori acest drum. Prima mea călătorie în Ucraina a fost determinată de întocmirea unei lucrări despre marele mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu. Așadar, cum treci vama Siret privești în zare pe geamul mașinii și vezi colbul învârtejit al drumului că seamănă cu cel de acasă; și vântul pare șugubăț tot ca la noi, ba chiar și colnicul, tot la fel este. Codrii Cosminului se odihnesc înmărmuriți între veacuri amintind pelerinilor români că odinioară au fost frați. Trezit ca dintr-o vrajă realizezi că deja ai trecut granița, că ești în Ucraina, deși până la Nistru străbați un vechi teritoriu românesc. Facem două popasuri: unul la voievodala Cetate a Hotinului, iar cealaltă în fosta capitală a Bucovinei, Cernăuți, care „încurcă” drumul călătorului cu cel puțin două obiective: Catedrala orașului și maiestosul palat mitropolitan, cândva reședința mitropoliților bucovineni, care aduce din trecut frumusețea Bisericii lui Hristos din aceste binecuvântate ținuturi. Grandioasa reședință mitropolitană reprezintă un adevărat giuvaer de arhitectură monumentală, fiind cea mai maiestoasă clădire de acest gen din sud-estul Europei.Fiind naționalizată, clădirea găzduiește astăzi Universitatea de Stat din Cernăuți. Pășind pe urmele lui Visarion Puiu la Cernăuți i-am dat dreptate când afirma că de multe ori a avut sentimentul însingurării și înstrăinării. Din mila Domnului încă mai sunt români adevărați în vechea capitală a Bucovinei, dar și în satele din împrejurimi. Doar ei și puține edificii amintesc pelerinului că aici este un petic pribeag de pământ românesc.

Purtând reședința Bucovinei în suflet  am purces mai departe. La un moment dat șoferul oprește autocarul, iar ghidul ne spune: „aici a fost cândva granița.” Priveam cele două maluri ale Nistrului și parcă, în câteva clipe, s-a depănat în mintea mea o istorie tulburătoare și înlăcrimată. Era istoria dulcii noastre Bucovine, despre care Eminescu spunea: „Bucovina este pământ sfânt, a cărui apărare ne-au constat  râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre.”

Către seară intrăm în cetatea cea cu multe biserici, scăldată de apele cele învolburate ale Niprului. Prin edificiile culturale, administrative, ordinea din oraș, capitala Ucrainei a făcut o impresie bună, realizând chiar o notă discordantă cu drumul oarecum anost ce l-am parcurs. După ce ne-am cazat am mers să ne închinăm la cea mai veche mănăstire de pe teritoriul Ucrainei, dar și al fostului imperiu rus, Mănăstirea Pecerska, devenită între timp monument UNESCO. Am pășit sfios, copleșit de frumusețea ansamblului marii lavre: biserici și clopotnițe mărețe, stropite din belșug cu aur pe turle, care rivaliza cu soarele ce scăpăta către asfințit în timp ce poporul fremăta dorind să intre într-una din cele cincisprezece biserici ale mănăstirii, acolo unde lumina lină a vecerniei se îngemăna cu licăririle lumânărilor care scăpărau în jur scântei ca de foc. Icoanele Maicii Domnului erau potopite de flori, semn al iubirii  și recunoștinței nesfârșite pentru cea care întru adormirea sa nu ne-a părăsit pe noi. Chinovia are pentru noi  românii un dar neprețuit. Într-una din bisericile mari, se află moaștele marelui ierarh și cărturar român, Sfântul Petru Movilă, cel care a pus  bazele vestitei Academii Teologice din Lavra Pecerska și care a stat în fruntea Mitropoliei Kievului cincisprezece ani (1631-1646). În timpul ultimului război mondial biserica a fost bombardată, iar moaștele lui, precum și cele ale altor ierarhi înmormântați acolo, au fost amestecate cu pământul. Evlavioșii monahi le-au strâns și le-au așezat pe toate la loc de cinste într-un fel de baptisteriu aflat în incinta bisericii respective, refăcute după 1990. Vestita școală teologică de la Kiev a fost urmată de mari personalități ale istoriei bisericii noastre: Episcopul Melchisedec Ștefănescu, Mitropolitul Visarion Puiu și Patriarhul Nicodim Munteanu.

A doua zi, după dumnezeiasca Liturghie, am coborât în peșteri să ne întâlnim cu marii Cuvioși Antonie și Teodosie, întemeietorii vestitei lavre la anul 1074, dimpreună întreaga ceată de sfinți hăruiți de Dumnezeu cu darul neputrezirii.Faima despre nevoinţele trupeşti, despre smerenia, blândeţile şi binefacerile călugărilor de aici s-a răspândit de timpuriu pretutindeni. Patericul lavrei, care cuprinde icoane mişcătoare din viaţa părinţilor Pecerskăi din veacurile XI-XIII, este grăitor în această privinţă. Așadar, o călătorie printre sfinți. Să te întâlnești în cam două ore cu aproximativ 120 de sfinte moaște întregi în peșterile numite „apropiate” și „îndepărtate” ale cunoscutei chinovii ucrainene reprezintă, cred, o binecuvântare de la Dumnezeu, dar și o performanță. Arareori reușești ca în câteva zeci de minute să te închini, să vorbești, să iei binecuvântare de la atâția sfinți, ale căror trupuri neputrezite stau cuminți în sicrie așteptând să dăruiască închinătorilor milă, iubire și pace. Dar, tradiția locului spune că în chiliile subpământene, devenite locașuri cerești, ar fi cu mult mai mulți sfinți ascunși prin ziduri, tăinuiți de Dumnezeu. Deci, coborând în peșterile Pecerskăi, te înalți  către locașurile  sfinților și cutreieri prin lumea lor dumnezeiască. Și ce frumos, ce înălțător  este să călătorești printre sfinți!